Furtuna tropicală Nicole se apropie de coasta atlantică a Floridei. Furtuna s-ar putea transforma în uragan, avertizează specialiștii.
Furtuna, care se deplasează cu 21 km pe oră, se află în apropiere sau deasupra Bahamasului și va ajunge pe coasta de est a Floridei în cursul nopții, a precizat centrul pentru uragane.
„Valul de furtună va fi însoțit de vânturi mari și dăunătoare. Locuitorii din zona de avertizare trebuie să asculte de oficialii locali”, a anunțat Serviciul Național de Meteorologie.
Numeroase districte școlare și universități din regiune au anulat cursurile pentru restul săptămânii, în timp ce Aeroportul Internațional din Orlando a anunțat că își încetează operațiunile comerciale începând de miercuri, la ora 16:00.
Furtuna se va deplasa în sudul Georgiei joi și va ajunge vineri în Carolina. În Bahamas, unii locuitori și-au evacuat casele, în timp ce vântul și inundațiile au afectat zone, inclusiv insula Abaco.
Departamentul de Meteorologie din Bahamas a declarat că au fost raportate valuri de furtună de aproape 1,2 metri la nord de orașul Treasure Cay din Abaco.
