Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    O cantitate importantă de praf din Sahara a fost detectată în Europa

    Pentru prima dată în acest an, o cantitate importantă de praf din Sahara a fost detectată în Europa, iar aceste particule ar putea să ajungă în estul şi în centrul continentului în următoarele zile, au anunţat administratorii Serviciului european Copernicus de monitorizare a atmosferei.

    Prezenţa prafului saharian ar putea afecta sănătatea umană şi sectorul energetic, au adăugat oamenii de ştiinţă europeni, potrivit Agerpres. Alergiile, de exemplu, ar putea fi exacerbate. Particulele de praf prezente în atmosferă ar putea să afecteze, de asemenea, producţia de energie solară.

    Potrivit previziunilor realizate de administratorii programului Copernicus, praful provine din Africa de Nord, a ajuns deja în Peninsula Iberică şi se îndreaptă spre Franţa.

    „Efectul tipic este un cer roşu sau portocaliu, dar există şi potenţialul de a influenţa negativ calitatea aerului la nivelul solului, mai ales în Portugalia şi Spania”, a declarat unul dintre cercetătorii care participă la programul Copernicus, Mark Parrington.

    Acest serviciu de monitorizare atmosferică este unul dintre elementele componente ale programului Copernicus. Printre alte funcţii, el furnizează date despre atmosferă, oceane, uscat, schimbări climatice, securitate şi energie, obţinute cu ajutorul unor imagini satelitare.

    adevarul.ro

    TOP 24 de ore

    Facebook

    LUMEA

    Cel puțin 1.200 de adolescenți sub 18 ani din Europa își pierd viața în fiecare an din cauza poluării aerului, potrivit unui raport publicat...

    LUMEA

    Cele mai mari bănci din lume au fost lovite la bursă vineri, în condițiile în care problemele la un creditor regional din SUA au...

    LUMEA

    Ninsorile, poleiul și ceața au provocat haos în aeroporturi și pe șosele în Marea Britanie. În Polonia, meteorologii spun că se așteaptă ca temperaturile...

    LUMEA

    Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni dimineaţa, după scăderea înregistrată săptămâna trecută, pe măsură ce temperaturile urmează să scadă...

    Copyright © 2021