Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • БЕЗ КАТЕГОРИИ_MD

    Nou record de temperatură în Japonia

    În Japonia s-a înregistrat un record de 40,2 grade Celsius, fiind cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în iunie în această țară, care se confruntă cu cel mai agresiv val de căldură din ultimii 150 de ani, scrie BBC.

    A fost cea mai fierbinte zi din Japonia, începând din 1875. Meteorologii au avertizat că valul de căldură va continua și în zilele următoare.

    Tokyo a înregistrat temperaturi de peste 35 de grade miercuri pentru a cincea zi consecutiv, marcând cea mai caniculară perioadă de la începutul înregistrărilor meteo în 1875.

    Între timp, orașul Isesaki, la nord-vest de capitală, a înregistrat un record de 40,2 C – cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în iunie pentru Japonia.

    Valurile de căldură au devenit mai frecvente, mai intense și de mai lungă durată din cauza schimbărilor climatice. Lumea s-a încălzit deja cu aproximativ 1,1 grade Celsius de la începutul erei industriale și temperaturile vor continua să crească dacă guvernele din întreaga lume nu vor reduce semnificativ emisiile.

    Pe Twitter au apărut mesaje numeroase prin care utilizatorii rețelei sociale au vorbit despre temperaturile ridicate.

    „Este prea cald afară și doar să fiu afară… înseamnă că sunt ca într-o saună de sine stătătoare.”, a remarcat un utilizator.

    Am fost afară de dimineață și aproape că mă topesc din cauza căldurii extreme. Este aerul atât de fierbinte încât instalația anti-incendiu de la locul de muncă s-a scurtcircuitat, a scris o altă persoană.

    Iunie este de obicei considerată lună ploioasă în Japonia, dar Agenția de Meteorologie a transmis că sezonul ploios s-a încheiat pentru Tokyo și zonele învecinate. Anunțul – care a venit cu 22 de zile mai devreme decât în mod normal – marchează un sfârșit al sezonului ploios încheiat cel mai rapid, începând din 1951.

    digi24.ro

    Facebook

    Copyright © 2021