Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Noiembrie promite încă câteva zile cu vreme bună

    Săptămâna care a început va fi caracterizată de o răcire nesemnificativă a vremii, după o perioadă relativ caldă pentru sezon.

    Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în următoarele zile, valorile termice vor indica pe întreg teritoriul ţării între 10-17 grade Celsius, ziua, şi 1-6 grade, noaptea. În următoarele zile se prevede cer variabil, fără ploi.

    Totodată, meteorologii prognozează ceaţă slabă în ore nocturne şi ale dimineții. Specialiștii SHS afirmă că, de regulă, numărul de zile cu precipitaţii în luna noiembrie pe teritoriul ţării constituie în medie 10-13 zile, cu ceaţă – 3-9 zile, cu gheţuş – 1-2 zile, cu viscol – mai puţin de o zi. Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie. Noiembrie din acest an, deocamdată, se arată a fi generos şi promite încă aproximativ o săptămână de vreme bună.

    Conform calendarului popular, a doua săptămână din Brumar are în centru sărbătoarea lui Sfântul Dumitru, numit de creştini şi Simedru. „La Simedru prin multe locuri se termina pășunatul, se alegeau oile, se achitau cu păstorii și-i angajau pentru anul viitor. În popor se spune: „La Simedru ciobanii își caută stăpânii”. De acum și până la Sf. Gheorghe cerul este încuiat, oamenii intră în anotimpul hainelor groase, iar vietățile pământului încearcă și ele să-și găsească adăposturi cât mai calde”, indică mai multe surse.

    Click to comment

    Leave a Reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Noutăţi

    Potrivit prognozei meteorologilor, luni, 5 decembrie, se așteaptă cer variabil pe întreg teritoriul țării. Termometrele vor arăta până la +3 grade pe timp de...

    Noutăţi

    Primul weekend din această iarnă nu va prezenta surprize meteorologice semnificative şi va fi caracterizat de valori termice specifice perioadei. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de...

    Noutăţi

    Potrivit prognozei meteorologilor, joi, 1 decembrie, se așteaptă cer variabil. Termometrele vor arăta până la +6 grade pe timp de zi, iar noaptea vom...

    Noutăţi

    Potrivit prognozei meteorologilor, marți, 29 noiembrie, se așteaptă lapoviță la nord și ploi la sud și în centru. Termometrele vor arăta până la +7...

    Copyright © 2021