Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Noi decizii ale CSE

    Studenții din întreaga țară vor putea realiza stagiile de practică cu prezența fizică iar locuitorii din muncipiile Chișinău și Bălți vor putea ieși din case după ora 23.00. Anunțul a fost făcut de către premierul interimar Aureliu Ciocoi, în urma tradiționalei ședințe a membrilor Comisiei Situației Excepționale. Totodată, Ciocoi vine cu vești bune și pentru artiștii şi lucrătorii din domeniul culturii.

    Funcționarul a subliniat că aprobarea acestor decizii n-a fost deloc ușoară, iar părerile membrilor CSE au fost împărțite.

    Aureliu Ciocoi, prim-ministrul interimar al RM

    Astăzi, am decis ca începând cu 26 aprilie nu mai avem ora marțială în RM.
    Tot din 26 aprilie se reia procesul educațional în învățământul național tehnic și superior pentru realizarea stagiilor de practică, orelor practice și a sesiunilor de evaluare care nu pot fi făcute la distanță.

    Tot, în cadrul ședinței de astăzi a fost luată decizia de redeschidere a teatrelor. Cu păstrarea tuturor normelor de siguranță însă, inclusiv la capacitate redusă.

    Aureliu Ciocoi, prim-ministrul interimar al RM

    Începând cu 2 mai, anul curent, am decis să permitem reluarea activității teatral-concertual-artistice. Dar, atenție! Cu capaciatea maximă de 30% din numărul de locuri pentru spectatori. Tot începând cu 2 mai, curent, am decis să permitem desfășurarea acțiunilor culturale în aer liberde către instituțiile teatral-artistice și de cinema. Evident cu respectarea măsruilor de sănătate publică și control a infecției COVID-19

    Iar, dacă tot sărbătorile pascale bat la ușă, CSE a abordat problema oficierii slujbelor. Astfel, pentru a preveni situațiile neplăcute, responsabilii par să fie mers pe calea compromisului. În perioada 25 aprilie-11 mai, slujbele religioase se vor desfășura în aer liber și cu stricta respectare a distanței fizice între enoriași.

    Aureliu Ciocoi, prim-ministrul interimar al RM

    Consider o acțiune absolut necesară în situația în care , în urma informațiilor care au fost furnizate membrilor CSE de către colegii de la MAI, vă dați seama că se așteaptă un aflux puternic de enoriași tocmai la serviciile divine atât în duminica Floriilor, cât și-n noaptea Învierii ș.a.m.d.

    Amintim că, până pe 30 mai în țara noastră este institută stare de urgență.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020