Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Nimic nu-i oprește

    Încă două mari rețele de benzinării din țară au scumpit benzina și motorina. Amintim că, la 28 aprilie curent, unele benzinării au afișat prețuri majorate la carburanți, fapt ce a nemulțumit șoferii, pe motiv că, experții susțin că majorările la benzină și motorină sunt nejustificate iar operatorii simt că nu vor fi pedepsiți și fac ce vor.

    Roman Chircă, director, Institutul pentru Economie de Piață

    „Nu cred că acest lucru este legat de situația de pe piețele internaționale. Poate că, teoretic, există anumite condiții prealabile pentru creșterea prețului datorită diferenței de curs valutar, datorită devalorizării leului moldovenesc. Dar acest lucru nu afectează atât de mult, devalorizarea nu este un motiv. Mai ales având în vedere că acesta este deja al cincilea sau al șaselea val de majorări ”

    Precizăm că, de la începutul acestui an, prețurile la carburanți au crescut în Moldova de cel puțin șase ori. ANRE și Consiliul Concurenței au fost audiate în Parlament, iar în rezultat deputații au dat vot de neîncredere pentru conducerea ANRE și le-a solicitat demisia. Chiar și așa, încă nimeni nu a demisionat. Semn clar că de când Maia Sandu a câștigat la prezidențiale, operatorii de carburanți nu se tem de nimeni și de nimic.

    Roman Chircă, director, Institutul pentru Economie de Piață

    „Cu cât este mai profundă criza politică, cu atât aceste companii care vând combustibil, majorează prețurile. Nici măcar decizia recentă a Consiliului Concurenței, care le-a impus amenzi nu i-a intimidat. Poate că în acest mod încearcă să combată parțial amenzile care au fost impuse. Dar, practic, cred că aceste companii simt că sunt pe cont propriu și fac ce vor. În mod clar există înțelegeri de cartel pentru că acționează împreună și toate acestea se datorează instabilității politice din țara noastră ”

    Și instituțiile statului abilitate să monitorizeze procesul de stabilire a prețului la carburanți vorbesc de o înțelegere de cartel. Amintim că deputații au votat un proiect de lege prin care s-a revenit la vechea metodă prin care ANRE urmează odată la două săptămâni să stabilească prețul plafon la carburanți, însă această modalitate nu a fost implementată în practică nici la aproape o lună de la votarea legii în lectură finală. Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea a venit și cu o explicație în acest sens.

    Bogdan Țîrdea, deputat PSRM

    ”Sandu nu a solicitat demisia acestora, nu i-a chemat la raport. Aceștia, la fel ca magistrații Curții Constituționale, nu au demisionat, deși Parlamentul le-a acordat vot de neîncredere. De ce? Pentru că, ca și judecătorii Curții Constituționale, directorii ANRE au protecția președintelui țării”

    Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții instituției prezidențiale dar și administrația ANRE pentru un comentariu la acest subiect, până la această oră nimeni nu ne-a răspuns la telefon.

    Telegram channel

    a-tv.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Copyright © 2021