Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Nicolae Eșanu, ex-viceministru al Justiției: Nicio reformă nu are șanse fără un consens larg

    Fostul viceministru al Justiției, Nicolae Eșanu, este de opinia că reforma în justiție nu se poate produce fără un consens larg în societate. Despre aceasta el a vorbit în cadrul programului „TEMA” de la postul TV „Primul în Moldova”, difuzat pe internet.

    „Pot garanta că orice reformă, făcută de orice majoritate, la un anumit moment, cât de bune ar fi intențiile, nu are șanse de a fi reușită, atâta timp cât majoritatea nu înțelege că trebuie să consolideze societatea în jurul acestei reforme, să asigure un consens larg asupra la ceea ce trebuie de făcut și, foarte important, cum trebuie de făcut”, a declarat Eșanu.

    În opinia sa, consensul este important și din punctul de vedere ca o parte importantă din societate să nu nege șansele reformei din start.

    „Atâta timp cât ai să plasezi „noi suntem curați și cinstiți și voi sunteți proști, urâți și corupți”, nimic nu o să se întâmple”, este sigur ex-viceministrul.

    De asemenea, el îndeamnă puterile legislativă și executivă să renunțe la „atacurile virulente” asupra puterii judecătorești.

    „Să admitem că cineva a venit cu o baghetă magică, și avem toți judecătorii corecți. Pentru ca puterea judecătorească să capete încrederea din partea societății, o să fie nevoie de foarte mult timp, inclusiv să se renunțe la mesajele prin care puterea judecătorească se atacă virulent de către puterile legislativă și executivă”, a subliniat Nicolae Eșanu.

    Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile respective nu au fost comentate de serviciile de presă ale Parlamentului, Guvernului, Președinției, PAS.

    youtube

    Facebook

    POLITICA

    „Decizia Curții Constituționale va fi importantă nu atât pentru Partidul „ȘOR”, cât pentru modul în care pe viitor va funcționa democrația în această țară....

    POLITICA

    Un partid politic nu poate fi declarat neconstituțional decât în cazul dacă militează  împotriva valorilor precum pluralismul politic, statul de drept, suveranitatea, independenţa și...

    POLITICA

    Ex-viceministru al Justiției, Nicolae Eșanu, este sigur că declararea neconstituționalității Partidului politic „ȘOR” va aduce efecte inverse decât cele pe care mizează guvernarea și...

    POLITICA

    Curtea Constituțională acum are șansa: „Fie să meargă în albia mainstream-ului – „îi închidem gura la toți care nu ne plac”, fie „să pună...

    Copyright © 2021