Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Neconcordanțe în declarațiile de avere ale Alei Nemerenco (DOC)

    Neconcordanțe în declarațiile de avere ale consilierului prezidențial pe domeniul Sănătății, Ala Nemerenco. Potrivit actului prezentat de Nemerenco la 11 ianuarie 2021, familia acesteia nu deține nici un imobil. Totodată, acum un an, Nemerenco a indicat în declarația de avere pe care a depus-o în calitate de ministru al Sănătății că deține un apartament de 27 de metri pătrați. În cazul în care consiliera Maiei Sandu a înstrăinat imobilul, aceasta urma să declare venitul obținut.

    O ciudățenie se întâmplă și în conturile bancare ale sfetnicului președintelui Maia Sandu. Astfel, în data de 6 iulie 2019, Ala Nemerenco, în calitate de consilier municipal, a depus o declarație de avere în care a indicat că familia sa deține 7 conturi bancare în valoare totală de aproape 390 de mii de lei.

    Peste jumătate de an, în data de 9 decembrie 2019, Nemerenco a depus o declarație de avere după ce a fost demisă din funcția de ministru al Sănătății. În acest document consilierul Maiei Sandu a declarat deja 6 conturi bancare pe care sunt în total 573 682 lei, cu peste 183 de mii de lei mai mult.

    În declarația de avere a Alei Nemerenco, depusă la început de ianuarie 2021 în calitate de consilier prezidențial, se regăsesc doar 2 conturi bancare. Unul este de 7807 lei, iar cel de-al doilea de 244 mii lei. Din declarație au dispărut toate conturile bancare în dolari, euro și franci elvețieni. O simplă coincidență sau nu, dar în 2019 Nemerenco declara că are pe unul dintre conturile sale 11742 de euro, în 2021 acest cont dispare din declarație, dar exact aceeași sumă apare la capitolul venituri – 11742 de euro, remunerare pentru consultanță la GFA Consulting Group, Germania.

    Consiliera președintelui a mai declarat că în 2020 familia sa a avut un venit de 766 742 lei, adică aproape 65 de mii de lei pe lună.

    Ala Nemerenco conduce un automobil de model Nissan Qashqai din 2018, pe care l-a procurat în 2019, când era ministru al Sănătății. Prețul automobilului indicat în declarație este de 14 mii de euro.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
    Reamintim că decizia finală a instanței de judecată nu este emisă față de persoanele vizate în articol.

    politics.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    SOCIAL

    Ala Nemerenco, consilierul prezidenţial pe probleme de sănătate, prognozează în următoarea perioadă o creştere a numărului de cazuri de COVID-19. Cauzele unui nou val...

    SOCIAL

    Diploma de master al consilierului prezidențial Ala Nemerenco nu întrunește toate cerințele legale. Declarația a fost făcută de către ministrul Educației Lilia Pogolșa, în...

    SOCIAL

    Toate actele de studii trebuie să fie legale, iar angajarea în câmpul muncii trebuie să fie în baza cadrului legal. Așa a răspuns candidatul...

    POLITICA

    Candidatul la funcția de ministru al Sănătății Ala Nemerenco a exclus din Curriculum Vitae diploma de master. Cel puțin în CV-ul prezentat de către...

    Copyright © 2021