Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Moldovenii, afectați de schimbarea vremii. Ce recomandări au specialiștii pentru zilele de toamnă

    Toamna vine cu răcirea bruscă a vremii, zilele sunt mai scurte și mai ploioase, iar soarele își face apariția tot mai puțin. Aceste schimbări își lasă amprenta nu doar asupra organismului dar, în unele cazuri, și asupra psihicului.

    Potrivit specialiștilor, în această perioadă, unii oameni se confruntă cu dereglarea poftei de mâncare și a somnului, apare o ușoară depresie, somnolență și lipsa de concentrație. Ce afecțiune pot semnala aceste simptome și ce recomandări au experții pentru a ne bucura din plin de zilele de toamnă, vedeți în reportajul care urmează.

    Vremea tristă din timpul lunilor de toamnă poate fi mai mult decât o simpla stare de spirit trecătoare, în anumite situații aceasta poate semnala și prezența bolii numite astenie. Pe măsura ce zilele devin tot mai scurte, sistemul imunitar își pierde din rezistență. Pot apărea insomnii, depresii și chiar lipsă de concentrații. Totodată, în această perioadă, oamenii sunt expuși unor riscuri mai mari de a lua o răceală sau o viroză. De aceea, potrivit experților, în această perioadă contează foarte mult alimentația:

    „ – Va fi foarte benefică suplimentarea surselor, care conțin vitamina D și surselor de Omega 3, surse naturale, cum este tonul, somonul și gălbenușul de ou. Însă, în caz de necesitate, putem suplimenta vitamina D în 1000 unități pe zi, ceea ce ar fi o doză profilactică”.

    Alimentația corectă ajută la păstrarea energiei, în perioada sezonului rece. Specialiștii recomandă consumul de fructe și legume în meniu, dar și consumul unei cantități suficiente de apă. Totodată, medicii recomandă ca, în această perioadă, când în organism au loc mari schimbări, să evităm dietele bazate pe unele produse sau doar pe proteină, deoarece pot provoca anumite boli.

    „ – Abuzul de proteine cu o cantitate mică de carbohidrați împiedică organismul să-și mențină temperatura corpului și atunci crește riscul de hipotermie. Deci, vom avea o alimentație complexă, bogată în carbohidrați sănătoși, bogată în proteine alese sănătos și de asemenea – grăsimi”.

    Oamenii susțin că își pregătesc organismul pentru perioada rece a anului:

    „ În apropierea perioadei reci fac un aport mai mare de vitamine, de fructe, legume și în special, mai multă activitate fizică”.

    „ Alimentația rămâne aceeași – sănătoasă, deja vitamine, pentru ca să alimentăm organismul cu mai mult, deoarece din alimente nu luăm tot necesarul de vitamine”.

    Și psihologii spun că astenia de toamnă vine la pachet cu o stare ușoară de depresie. Pentru a se adapta la temperaturile reci, corpul nostru depune mai mult efort, consumă mai multă energie. Astfel, pentru unii oameni schimbarea temperaturii poate avea și un impact emoțional.

    „- Odată cu venirea zilelor mai întunecoase, cu zilele ploioase, cu adevărat se întâlnește mai frecvent această stare de astenie de toamnă. Este important ca să ne plimbăm mai mult, comunicarea cu semenii. Dacă astenia este mai frecventă și mai dură, este importantă adresarea la specialist. În principiu, astenia este o chestie mai delicată și mai frecvent întâlnită în ultimii ani”.

    Astenia de toamnă este un tip de depresie ușoară, care apare odată cu sezonul rece. Aceasta poate afecta persoane din toate categoriile de vârstă. Potrivit experților, cel mai des sunt afectați oamenii care locuiesc în zone cu climă rece.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Facebook

    Noutăţi

    Basarabenii cresc din ce în ce mai puține animale pe lângă casă. Hrana scumpă și munca depusă îi determină pe mulți să renunțe la...

    Noutăţi

    În Republica Moldova, un sfert (25,3%) din populație fumează activ, inclusiv 43,5% bărbați și 5,6% femei. Anual, în țara noastră în jur de 5600...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Moldovenii au o datorie de 493,378 milioane de lei către compania Moldovagaz. Potrivit SA „Moldovagaz” din suma totală, 211,146 milioane lei revin consumatorilor noncasnici,...

    ECONOMIE

    Facturile pentru luna octombrie la curent şi gaz le-au dat fiori reci consumatorilor din Republica Moldova. Asta chiar dacă au făcut economie, mai ales...

    Copyright © 2021