Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Ministrul Agriculturii a anunțat că va solicita instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii

    Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii. Anunțul a fost făcut de ministrul Vladimir Bolea, potrivit căruia instituirea situației excepționale este necesară în contextual secetei severe din acest an.

    „Vorbim de secetă cu consecințe de până la 100%  prejudicii în sudul Republicii Moldova, fiind vorba de Căușeni, Ștefan Vodă, Basarabeasca. La grâu roada nu este cea așteptată. Din ce s-a strâns până acum, pentru că la nord încă nu s-a finalizat procesul de recoltare, avem de la 2 la 4 tone la hectar. Este o roadă mult mai mică decât anul trecut, dar asta nu înseamnă că avem vreun pericol de criză alimentară. La sud, culturile de porumb sunt compromise, chiar dacă mai plouă, ele nu mai pot fi salvate. Mai poate fi salvată doar floarea-soarelui, dacă plouă ”, a spus Vladimir Bolea în cadrul unei emisiuni.

    Vladimir Bolea spune că pentru a depăși situația critică din domeniul agriculturii este necesară restabilirea funcționalității sistemelor de irigare și sporirea accesului fermierilor la apele de suprafață. Pentru soluții prompte, urmează să fie instituită stare de urgență în domeniul agriculturii.

    „La următoarea ședință a CSE, Ministerul Agriculturii va veni cu propunerea instituirii situației excepționale în agricultură, ceea ce va facilita irigarea la scară mică și accesul la sursele de apă. Paradoxul este că avem râul Nistru care are cotele scăzute, dar este totuși apă și alături este un pământ secetos. În acest context am discutat cu Ambasada SUA și cu alți donatori să identificăm țări care ar putea să investească, cum a fost programul Compact ca să reabilităm sistemele  de irigare centralizate”, a mai spus ministrul agriculturii și industriei alimentare.

    La 19 iulie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod portocaliu şi roşu de secetă hidrologică în râurile din ţară, iar pentru râul Nistru a fost emis cod galben. În Nistru se atestă o scădere a apei cu 30 – 40 %, în râul Prut apa a scăzut cu 15-30% sub media multianuală a lunii iulie, iar în râurile mici cu 10 – 20 la sută.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    ipn.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    LUMEA

    Inundaţiile declanşate de ploile musonice au dus la strămutarea a circa 33 de milioane de persoane, majoritatea în sudul şi sud-vestul sărac al ţării,...

    БЕЗ КАТЕГОРИИ_MD

    Autoritățile din Sri Lanka au declarat stare de urgență în țară după plecarea președintelui Gotabaya Rajapaksa. Despre acest lucru a anunțat Ranila Wickramasinghe de...

    LUMEA

    Italia a declarat luni stare de urgență pentru zonele din jurul fluviului Pad, care reprezintă aproape o treime din producția agricolă a țării și...

    Noutăţi

    Este opinia deputatului PSRM, membrului Comitetului Executiv PSRM, Adela Răileanu, exprimată pe o rețea de socializare, comentând decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a...

    Copyright © 2021