Potrivit situației epidemiologice la data de 1 aprilie, în instituțiile de învățământ din Republica Moldova numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 constituia 131 de persoane. De asemenea, s-au infectat cu noul coronavirus 12 cadre didactice și cinci angajați auxiliari.
În grădinițele din țară au fost înregistrate, în aceeași perioadă, șapte cazuri de infectare în rândul micuților, iar doi educatori și un angajat auxiliar au prezentat teste pozitive la COVID-19.
În prezent, în carantină se află 22 de clase şi patru grupe de grădiniţă.
