„Regimul Maiei Sandu aplică, în mod flagrant, standarde duble în domeniul drepturilor omului”. Despre asta a scris astăzi, într-o postare pe Facebook, transmisă prin intermediul avocaților, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, comunică serviciul de presă al formațiunii politice.
Ea a precizat că reacția ei a fost provocată de un interviu, oferit recent de unul dintre fruntașii PAS, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, dar și de un nou articol publicat de ZdG, „în baza unor discuții dintr-un telefon furat, despre care pretinde că i-ar aparține președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu”.
„De câteva luni, regimul totalitar al Maiei Sandu mă hărțuiește prin privare de mai multe drepturi. Deși nu a prezentat până acum nicio probă, care să justifice necesitatea ținerii mele în arest la domiciliu, iar, inițial, în penitenciar, mașinăria statului, capturată de guvernare, sapă neostenit, pentru a găsi măcar un fir de ață, de care să se agațe în dosarul care mi-a fost fabricat la comanda lui Hitler în fustă”, scrie Marina Tauber, citată de serviciul de presă al partidului „ȘOR”.
Ea a condamnat faptul că în dosarul ei sunt folosite discuții despre evenimente produse acum doi ani.
„Au ajuns până la a fura un telefon, cum spun ei, al președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu. Indiferent de faptul cui i-ar aparține acest telefon, el a fost furat! Au procedat, așadar, ca niște hoți, pentru care nu există morală. Pentru ei, scopul scuză mijloacele, fie că e vorba de lege, demnitate sau soarta unor oameni”, a menționat Marina Tauber.
Deputata declară că nici procurorii și nici redacția nu au astăzi vreo confirmare a faptului că aceste „discuții”, publicate în articolele ZdG, i-ar aparține ei și/sau lui Dinu Țurcanu, „cel puțin, dacă e să vorbim de articolele anterioare”.
„Despre articolul de astăzi nu pot să mă expun, deoarece nu l-am citit, însă, din informația comunicată de avocații mei, e clar că nici informațiile din acest articol nu conțin amenințări la adresa cuiva sau, și mai puțin, a statului. Deci nu prezintă interes pentru public. Cel mai grav este că, în timp ce încearcă să stoarcă tot ce pot din pretinsele conversații ale unui președinte de raion, membru al unui partid de opoziție, călăii regimului nu se ating de alte discuții, de pe Telegram, care arată că șefa Procuraturii Anticorupție a fost concepută, manual, în toaletă, de către ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. În acest caz, progenitura lui – Dragalin, nu a considerat credibile conversațiile, …iar în cazul pretinselor discuții din telefonul atribuit lui Dinu Țurcanu – le-a anexat imediat, fără nicio verificare, fără ezitare și fără vreun dubiu la dosarul meu și al Partidului. Nu au așteptat, le-au publicat înainte de a le folosi în dosar, pentru a mai arunca zoi asupra principalului partid de opoziție”, precizează Marina Tauber.
Ea i-a reproșat lui Mihai Popșoi că încearcă să se detașeze de discuțiile cu indicațiile lui Litvinenco.
„A declarat, în emisiunea de la Prime, că „nu este procuror și nu poate să comenteze anchetele penale…” Serios? De ce atunci șefa voastră Maia Sandu și colegul de partid, Sergiu Litvinenco, își permit să le dea indicații directe judecătorilor și procurorilor în cazul lui Ilan Șor, în cazul meu și al colegilor din Partidul „Șor”? Nu ați auzit?”, a explicat Marina Tauber.
Ea a amintit că Mihai Popșoi a calificat drept „o mare problemă, când cetățenilor le sunt sparte conturile și dreptul la inviolabilitatea comunicării” și că „nu poate decât să spere că instituțiile statului își vor face munca”.
„Ar fi la fel de bine să vă interesați de ce nu sunt investigate furtul, spargerea și publicarea ilegală a informațiilor dintr-un telefon. Cum rămâne cu ziarul vostru de partid și cu „investigația” lui, bazată pe furt și speculații? Mai mult, i-ați obligat pe procuri și judecători să anexeze la dosarul din 2022, pentru care mi-a fost ridicată imunitatea parlamentară, fapte ce s-ar fi produs în 2020!”, a subliniat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, potrivit căreia autoritățile au procedat după principiul „Pentru orice om se va găsi un articol din codul penal”.
Ea a mai atenționat că „toți parveniții și bandiții” vor fi judecați după aceleași principii și a invocat proverbele „Cu ce pahar dai, cu acela iei”, „Ce semeni, aceea vei culege” și „Cine seamănă vânt, culege furtună”.
La final, Marina Tauber li s-a adresat șefilor de la Procuratură:
„Ion Munteanu, Veronica Dragalin, unde sunteți? Voi participați cumva la toate aceste procese? Le vedeți? Le auziți? Vă autosesizați? Mai sunteți în funcții? Vedeți ce dezordine și lipsă totală de justiție are loc în instituțiile pe care le conduceți sau v-a sunat Litvinenco și v-a permis să mergeți la toaletă în aceste zile?”.
La momentul redactării acestei știri, nici persoanele menționate în material, nici serviciile de presă ale parlamentului, guvernului, administrației prezidențiale și PAS nu au comentat comunicatul de presă al partidului „ȘOR”.
