Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Lucrările de reparație a drumurilor vor dura cel puțin până în noiembrie, spune premierul

    Programul național de reabilitare a drumurilor va continua pe termen mediu, indiferent de situația economică, a declarat premierul Ion Chicu, după ședința de luni de la Președinție. Șeful Guvernului a anunțat că toate lucrările de reparație a drumurilor atât naționale, cât și locale se desfășoară conform graficului stabilit anterior.

    ”Din ce ne asigură reprezentanții ASD, de la companiile care au câștigat aceste licitații, în condițiile cât se păstrează timpul favorabil, până la începutul lunii noiembrie, aceste lucrări vor fi îndeplinite”, a spus Chicu.

    Premierul a vorbit din nou despre calitatea lucrărilor efectuate și a atras atenția că acolo unde nu se vor respecta standardele de construcție a drumurilor banii nu vor fi achitați.

    ”În acest an nu avem un număr mare de semnale că sunt întrebări față de calitate, deși unele sunt. Încă o dată vreau să mulțumesc primarilor care s-au angajat activ în acest proces, ne informează când apar probleme cu calitatea și îi îndemn și pe ceilalți atunci când vedeți unele devieri de la standardele de calitate să ne atenționați”, a declarat premierul.

    În prezent, Guvernul elaborează proiecte tehnice pentru reparația a noi sectoare de drumuri pentru anul viitor.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    SOCIAL

    Primăria municipiului Chișinău informează că din cele 88 de instituții de educație timpurie unde au fost organizate reparații în anul curent, în 68 de...

    ECONOMIE

    Continuă lucrările de reparație în cadrul proiectului național ”Drumuri bune pentru toți”. Luni, a avut loc prima licitație publică privind achiziționarea lucrărilor de reparație...

    SOCIAL

    Întreprinderea municipală "Exdrupo" va începe spălarea părții carosabile a drumurilor din Chișinău. Directorul întreprinderii, Sergiu Tomiță, a declarat astăzi, la ședința on-line a serviciilor...

    SOCIAL

    Președintele PSRM, Igor Dodon, i-a ​​transmis fostului premier Ion Chicu felicitări cu ocazia zilei de naștere.

    Copyright © 2021