Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Lot de echipamente medicale, donat Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”

    Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, antrenat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, a beneficiat de o donaţie sub formă de ajutor umanitar, din partea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Compania Internaţională „Endava”, în cadrul campaniei privind lupta împotriva noului coronavirus, prin furnizarea de echipamente medicale esențiale spitalelor din Chișinău.

    Dispozitivele în valoare totală de circa 35600 mii dolari, vor permite lucrătorilor medicali din prima linie, să acorde asistență calificată pacienților cu COVID-19, prin monitorizarea stării de sănătate și stabilizarea celor aflați în stare critică.

    Prezent la eveniment, primarul general, Ion Ceban, a mulțumit celor două entități pentru acțiunile întreprinse în vederea dotării cu dispozitive medicale a instituțiilor de sănătate municipale, inclusiv a angajaților cu echipamente de protecție necesare.

    „În perioada pandemică, deloc ușoară pentru toată omenirea, ne-am conjugat eforturile pentru prevenirea răspândirii infecției. E de remarcat că mereu am avut susținerea partenerilor, agenților economicii, sectorului asociativ, dar și a cetățenilor simpli care s-au alăturat în cadrul diverselor campanii de susținere. Pandemia de Covid – 19 ne-a demonstrat că putem reuși doar prin unitate”, a declarat Ion Ceban.

    La rândul său, directorul regional Endava pentru Europa Centrală, Radu Lazăr, a precizat că doar prin solidaritate față de medici, comunitatea poate face față pandemiei de coronavirus. „Sunt timpuri extraordinare, care necesită supraeforturi și aș dori să-mi exprim mulțumirile sincere și recunoștința pentru toți cei care lucrează zi și noapte pentru a trata și preveni răspândirea COVID-19”, a afirmat Radu Lazăr.

    De asemenea, Dima Al-Khatib, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, a menționat că sectorul privat are un rol important în procesul de combatere a pandemiei.

    „PNUD este recunoscător pentru parteneriatul dezvoltat cu Endava, dar și cu toate celelalte companii din sectorul privat, care sunt lideri prin propriul exemplu și prin manifestarea solidarității și a responsabilității sociale în lupta cu COVID19”, a declarat Dima Al-Khatib.

    Misiunea ONU în Moldova și partenerii de dezvoltare susțin răspunsul național la pandemie prin activitățile coordonate care vizează protejarea cetățenilor, creșterea capacităților sistemului de sănătate și reducerea șocurilor economice și sociale.

    chisinau.md

    Facebook

    SOCIAL

    Primăria municipiului Chișinău informează că vineri, a fost inaugurată o nouă secție de terapie intensivă și reanimare, cu 14 paturi, la IMSP SCM „Sfânta...

    SOCIAL

    Spitalul de Ftiziopneumologie și spitalul Gheorghe Paladi din Chișinău vor fi scoase în timpul apropiat din circuitul COVID-19 și vor reveni la pofilele lor...

    SOCIAL

    Încă 50 de ventilatoare procurate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” vor fi distribuite spitalelor din țară...

    SOCIAL

    Pacienții care se tratează la domiciliu cu forme ușoare, moderate sau care se află în reabilitarea post COVID-19 vor beneficia de medicamente compensate. Potrivit...

    Copyright © 2021