Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Lista rușinii! Antreprenorii care nu-și onorează angajamentele față de Primărie vor fi incluși într-o listă a rușinii

    În cadrul ședinței Primăriei de astăzi, edilul Capitalei a precizat că până la sfârșitul anului va fi elaborată o listă a rușinii, o listă destinată acelor antreprenori care nu-și onorează angajamentele.

    Mai exact este vorba despre acele companii și responsabilii ai instituțiilor care nu-și fac bine treaba, deși au contracte încheiate cu Primăria Chișinău în ceea ce ține de reparația străzilor or amenajarea trotuarelor.

    „Pe final de an, după ce vor fi făcute toate evaluările, probe vor fi luate de pe străzile noi reparate, precum Albișoara, Creangă, să avem o listă, să o facem noi, unde vor fi incluși oamenii care pot lucra și a celor care nu se conformează. Începem cu lista rușinii, agenți economici, companii. Până la sfârșitul anului urmează să fie publicată. La fel, vom face și o listă neagră, iar Primăria să nu mai aibă contracte cu oamenii care nu-si pot onora angajamentele. Ei iau bani și fac lucrări de mântuială. Așa nu e corect”, a declarat Ceban.

    facebook.com

    SOCIAL

    Va fi mai cald. 6 grădinițe din capitală vor fi reabilitate termic în cadrul Proiectului „Eficiența energetică și reabilitarea termică a clădirilor din municipiul...

    Copyright © 2021