Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Lideri la capitolul încredere

    Cei mai mulți moldoveni au încredere în Igor Dodon și Maia Sandu. Datele sunt prezentate în sondajul Vox Populi – februarie 2021, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor. Potrivit cercetării, la capitolul încredere, Dodon și Sandu depășesc cu mult celelalte personalități politice din țară.

    Fiind întrebați care este personalitatea politică în care aveți încredere mai mare, 34,1% din respondenții deciși au declarat că au încredere în Maia Sandu, alte 28,6% susțin că au încredere în fostul președinte Igor Dodon, liderul PSRM. În topul încrederii urmează Ilan Șor – cu 7,9%, primarul Chișinăului, Ion Ceban – cu 7,4%, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi – cu 5,1%, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi – cu 4,1% și liderul PPDA Andrei Năstase – cu 3,1%.

    Conform aceluiași sondaj, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, patru formațiuni politice ar accede în Legislativ. Este vorba despre PAS, PSRM, Partidul ”Șor” și Partidul Nostru. 36% din respondenții deciși au declarat că își vor da votul pentru PAS, 32,7%- pentru PSRM, pentru Partidul Șor -9,7%, iar pentru Partidul Nostru – 7,4%. Potrivit cercetării, PPDA condus de Andrei Năstase ar acumula doar 4,2% din sufragii, PCRM – 3,9%, PDM -2,4%, alte partide – 3,5%.

    Din studiul realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor mai aflăm că Andrei Năstase și Mariana Durleșteanu sunt candidaturile care vor face față cel mai bine în funcția de prim-ministru. Potrivit cercetării, 27,2% din respondenți au declarat că liderul PPDA, Andrei Năstase, se va isprăvi cel mai bine în funcția de premier, iar 25,3% – susțin că fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu, candidatul înaintat de 54 de deputați pentru funcția de prim-ministru. Alți 15,5% din cetățenii intervievați au indicat-o pe Natalia Gavriliță, 7,5% – pe liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, iar 3,4% – pe liderul PCRM, Vladimir Voronin. Conform sondajului, 2,7% din respondenți au optat pentru alte candidaturi, iar 18,4% nu au știut ce să răspundă.

    Cercetarea a fost efectuată în perioada 12-20 februarie, pe un eşantion de 1191 de respondenţi prin metoda față-n față, cu o eroare maximală de + 3,0%, din resurse financiare proprii.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020