„În cazul în care țara va intra în criză politică după alegerile prezidențiale și nu vom reuși să aprobăm bugetul pentru anul viitor, politica bugetar fiscală, programul cu Fondul, pentru că în condițiile unei destabilizări politice nu poți semna programul cu Fondul, atunci vom intra într-o situație dificilă indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale. De aceea, eu contez pe maturitatea și înțelepciunea politicienilor. Este necesar de a fi aprobate aceste legi importante, iar ulterior vom vedea”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune.
Prim-ministrul susține că Republica Moldova nu are nevoie de instabilitate politică în contextul în care suntem în plin sezon de iarnă, starea de pandemie nu a fost anulată, iar efectele secetei își fac prezența încet cu încet.
„Sunt doritori de a clătina barca, dar eu sunt convins că oamenii înțelepți și care țin la țară sunt cu mulți mai mulți”.
