Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Un drum de 35 km, care leagă cinci sate, va fi reparat. Ion Chicu: Acest drum are ca obiectiv dezvoltarea economică a regiunii

    Premierul Ion Chicu a participat la evenimentul de semnare a contractului pentru reabilitarea drumurilor care leagă satele Pojăreni, Costești, Zâmbreni, Horești și Țipala, numit și Coridorul 16. Suportul financiar pentru realizarea proiectului va fi asigurat de Banca Mondială, cofinanțat din mijloacele financiare ale Fondului Rutier.

    În cadrul evenimentului, prim-ministrul a declarat că dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rămâne prioritatea Guvernului. Numai astfel vor putea fi atrași antreprenorii să investească în localitățile Republicii Moldova, dar vom crea condiții și pentru reîntoarcerea diasporei acasă.

    „Acest drum are ca obiectiv dezvoltarea economică a regiunii. Pe lângă faptul că va oferi locuri de muncă bine plătite oamenilor din aceste sate, ne va permite să dezvoltăm și economia în regiune. Doar așa o să vină diaspora acasă. Sunt sigur că antreprenorii vor respecta toate angajamentele, vor face lucrări calitative și le vor încheia în termenii stabiliți. Aduc mulțumiri colegilor de la Banca Mondială care sunt foarte cooperanți. Încântați de valorificarea corectă și bine gândită a proiectului, BM își propune să vină și cu alte programe similare”, a declarat prim-ministrul.

    Coridorul 16 traversează 5 sate, are o lungime de cca 35 de km și este din pietriș și secțiuni asfaltice. Proiectul de reabilitare presupune amenajarea trotuarelor în sate, ceea ce va spori confortul și securitatea pietonilor, iar marcajul vertical și orizontal va oferi mai multă siguranță participanților la trafic. Este prevăzută și construcția șanțurilor de evacuare a apelor de suprafață, ceea ce va diminua riscul inundațiilor în gospodăriile private.

    În urma licitațiilor publice, Administrația de Stat a Drumurilor a desemnat 3 companii câștigătoare. Acestea vor începe lucrările de reconstrucție pe 1 decembrie și vor trebui să le ducă la bun sfârșit timp de 18 luni.

    Contractele sunt parte a „Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale”. Pentru realizarea acestuia, Banca Mondială a alocat Guvernului RM suport financiar în valoare totală de 80 milioane de dolari cu o cofinanțare din Fondul Rutier în valoare de 6,3 milioane de dolari.

    gov.md

    Facebook

    ECONOMIE

    Ion Chicu a făcut un raport cu privire la situația financiară, la sfârșit de noiembrie 2020. Potrivit șefului Guvernului, în prezent pe conturile trezoreriei...

    SOCIAL

    Premierul Ion Chicu a anunțat că va participa, în această săptămână, la ședința ONU dedicată problemei pandemiei COVID-19. Șeful Guvernului de la Chișinău va...

    ECONOMIE

    Bugetul de Stat pentru anul viitor prevede o creștere de aproape 7 miliarde de lei comparativ cu cel din 2020. ”Din această sumă, mai...

    POLITICA

    Prim-ministru Ion Chicu a avut o întrevedere cu președintele raionului Taraclia, Ivan Pîslari, la care a discutat despre situația social-economică din raion și prioritățile...

    Copyright © 2020