„Decizii luate pe sub masă așa cum era primit anterior în primăria Chișinău! Urmează să fie întocmit proces verbal în legătură cu efectuarea lucrărilor de demolare fără autorizație de desființare, a limitării accesului și gunoiului in spațiu public.
Am aflat cu stupoare că în locul fostului cinematograf Gaudeamus a fost realizat câțiva ani în urmă planul urbanistic zonal de către niște funcționari care nu au limite la nimic”, a declarat Ion Ceban.
Edilul spune că orice intervenție de demolare a clădirii Cinematografului GAUDEAMUS este ilegală.
„Am solicitat să fie convocată de urgență ședința CMC pentru a vedea posibilitatea legală de a întoarce acest teren municipalității și anularea PUZ-ului și de ce nu în acel loc de a fi construit un teatru sau un centru de cultură municipal fiind primul în felul său, un centru experiment. Un centru pentru artiști, colective teatrale, muzicieni, tinere talente”, a conchis edilul.