Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Ion Ceban a solicitat mai multă transparență în procesul de organizare a licitațiilor privind comerțul stradal

    Primarul general, Ion Ceban a solicitat cât mai multă transparență în procesul de organizare a licitațiilor pentru dreptul de a comercializa pe străzile și în parcurile din capitală, precum și informare sistematică a cetățenilor și a persoanelor interesate despre acest subiect. Iar pentru a elimina orice suspiciuni privind influențarea concursurilor de profil, edilul a propus implicarea în acest proces și a organelor de control ale statului, inclusiv CNA. Subiectul privind licitațiile pentru desfășurarea comerțului ambulant a fost abordat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

    Viceprimarul de ramură, Inga Ionesii a ținut să precizeze că în Comisia municipală de licitație sunt 8 consilieri municipali în calitate de membri, astfel că aceasta este reprezentativă, iar fiecare dintre aleșii locali poartă răspundere pentru activitățile desfășurate, de rând cu executivul. Totodată, pentru sporirea gradului de transparență, autoritățile municipale precizează ca la licitații au dreptul să participe și alte persoane, în calitate de observatori.

    Viceprimarul de ramură a precizat că până la finele anului 2020, municipalitatea își propune desfășurarea a 3-4 licitații, astfel să fie finalizate procedurile pentru gheretele din parcurile și străzile centrale, pentru comercializarea de ceai, cafea, răcoritoare, produse de patiserie și înghețată.

    Ulterior se va trece la etapa a II-a, cu desfășurarea comerțului ambulant stradal în sectoare. În context, amintim că Preturile au primit sarcina de a desfășura inventarierea tuturor unităților de comerț ambulant din teritoriul administrat și pregătirea schemelor de amplasare pentru cea de-a doua etapă de licitații, ce urmează a fi desfășurată în sectoare, pentru gherete în care sunt comercializate flori, legume, fructe, produse alimentare. Politica Primăriei Chișinău la capitolul dat este de a reduce numărul acestor gherete, respectiv de a direcționa comerțul într-o manieră mai modernă. Astfel, tendința autorităților municipale este ca în cartierele unde există acces la magazine și supermarketuri să se opteze pentru acest model, mai civilizat, în defavoarea activității comerciale din chioșcuri, tonete, gherete etc.

    Mai mult, concursurile pentru unitățile de comercializare a florilor și, respectiv, a presei, urmează a fi desfășurate separat. Cât privește obiectivele de prestare a serviciilor sociale: reparația încălțămintei, a hainelor, este evaluată posibilitatea de a institui anumite gherete municipale care ar putea fi date în locațiune.

    Amintim că primele 2 licitații deschise pentru dreptul de încheiere a contractelor pentru amplasarea unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului sunt planificate pentru data de 26 noiembrie și 02 decembrie, a.c., iar informația despre aceste concursuri este publicată pe pagina web oficială „chisinau.md”.

    chisinau.md

    SOCIAL

    Primăria Chișinău a luat act de cerințele cetățenilor. Noi coșuri pentru gunoi vor fi instalate începând cu ziua de mâine la intersecțiile de pe...

    SOCIAL

    În această iarnă, magia sărbătorilor va fi resimțită în toate sectoarele capitalei. Potrivit primarului general Ion Ceban, mai multe locuri vor fi amenajate în...

    SOCIAL

    Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, întreprinde în aceste zile o vizită de lucru în orașul Helsinki, Finlanda, unde va avea mai multe...

    SOCIAL

    Chișinăul are nevoie stringentă de Planul Urbanistic General, Planul de Mobilitate Urbană și dezvoltarea zonelor orașului. Echipa primăriei împreună cu experții lucrează intensiv în...

    Copyright © 2020