Ion Ceban susține că stadionul urmează să fie finalizat, iar dacă se va trece de situația provocată de coronavirus, în august și septembrie, pe acest stadion vor fi organizate 2 competiții internaționale.
Stadionul pe plajă care este construit împreună cu Federația Moldovenească de Fotbal și FIFA este unicul de acest fel în toată regiunea.
Edilul capitalei a vorbit cu cetățenii și a comunicat despre faptul că în parc vor fi amenajate terenuri pentru practicarea diferitor genuri de sport: minifotbal, tenis de câmp, volei pe plajă şi locuri de joacă pentru copii.
Totodată, potrivit lui Ceban acolo va fi amenajată o parcare publică, fântâni arteziene și piste pentru bicicliști, dar pentru alergări. Aleile pietonale vor fi iluminate și amenajate cu mobilier urban.
“Îmi propun ca acest parc să devină un loc atractiv pentru locuitorii capitalei, dar mai ales pentru amatorii de sport. Și alte parcuri urmează a fi reabilitate în curând”, a menționat Ion Ceban.
