Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Investiții în infrastructură

    Investițiile statului în infrastructură este o modalitate de a rezolva problemele țării. Este declarația premierului Ion Chicu, pe care a făcut-o în timpul vizitei întreprinse în raionul Nisporeni. Premierul le-a dat o veste bună localnicilor, cărora le-a spus că mai multe sate vor fi conectate la sistemul de alimentare cu apă și canalizare, construit din fonduri alocate din resurse bugetare locale, dar și cu ajutorul partenerilor externi.

    Conform unui acord comun cu Guvernul României, localitățile din patru raioane din țară vor fi conectate la sistemul de alimentare cu apă. Este vorba despre raioanele Ungheni, Fălești și Glodeni. Alte sate, preponderant din raionul Hîncești, vor fi conectate din sursele Fondului Ecologic Național și al Agenției de Dezvoltare Regională.

    Ion Chicu, prim-ministru

    “O parte din sate vor fi conectate la acel apeduct pe care îl construim în Hîncești, la care în timpul apropiat vor fi conectate 12 sate din Lunca Prutului”.

    Potrivit premierului, proiectele care urmează să fie implementare în raionul Nisporeni vor fi
    discutate, săptămâna viitoare, cu primarii satelor, într-o ședință la Guvern.
    Un alt subiect abordat cu administrația raională a fost reparația drumurilor. Prim-ministrul a declarat că toate proiectele începute de către autoritățile centrale sunt în curs de implementare. Excepție fac doar porțiunile de drum, unde Consiliile locale nu au putut ajunge la un consens cu cel raional.

    Ion Chicu, prim-ministru

    “Soluția pentru viitor atât la nivel raional, dar și național este de investit masiv în infrastructură. Această abordare o vedem ca o posibilitate de a soluționa mai multe probleme, inclusiv sub aspect de locuri de muncă, salarii, impozite la buget, dar și modernizarea infrastructurii”.

    În cadrul întrevederii, au mai fost discutate probleme din domeniul educației și sănătății, în contexul pandemiei de COVID-19.

    a-tv.md

    Copyright © 2020