Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    INVESTIGAȚIE. Încă un candidat cu dosar penal pe lista PAS – ar fi prejudiciat statul de 5 000 000 de lei

    Numărul penalilor de pe lista candidaților Partidului de Acțiune și Solidaritate este în creștere. De această dată, e vorba de Petru Puțuntică, locul 71 în lista PAS pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

    Petru Puțuntică, născut în anul 1965 în satul Lozova, raionul Strășeni acum locuiește în orașul Călărași. Acesta este fondatorul și proprietarul SRL LANTAV-PRIM, care se ocupă de realizarea mărfurilor alimentare și industriale angro. În trecut, Puțuntică figura ca membru în listele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

    Potrivit informațiilor obținute de către jurnaliștii noștri de investigație, activitatea acestui agent economic a fost documentată de oamenii legii, care în 2018 au pornit un dosar penal în temeiul art.244 alin.2 Cod penal pe faptul comiterii evaziunii fiscale în sumă de 5 000 000 lei. Sursele noastre în instituțiile de drept ne-au comunicat că Petru Puțuntică ar fi apelat la anumite relații mai vechi din procuratură, pentru a pune pe pauză această cauză penală.

    Această companie a lui Petru Puțuntică, conform datelor oficiale, are o cifră anuală de afaceri în jur de 80 de milioane de lei, însă declară la instituțiile fiscale fie pierderi, fie profituri nesemnificative, de râsul găinilor. Astfel, pentru anul 2017, compania deținută de candidatul PAS a declarat venituri din vânzări în valoare de 81,35 milioane de lei, în timp ce la profituri a indicat pierderi de circa 682 de mii de lei.

    Un an mai târziu, în 2018, compania lui Petru Puțuntică a anunțat venituri de aproape 80 de milioane de lei și profit de doar 62 de mii de lei. Și în 2019 a anunțat venituri de 78,29 milioane de lei, în timp ce profitul, în baza căruia se calculează impozitul pe venit la persoanele juridice, a fost anunțat de doar 79,6 mii de lei.

    Sinteza.ORG a discutat și cu unele persoane apropiate candidatului PAS, care ne-au informat că Petru Puțuntică are antecedente penale.

    În 1994, acesta a falsificat unele documente și a primit credit de la o filială a băncii din Călărași suma de 30 000 de lei.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    sinteza.org

    Facebook

    POLITICA

    Lista candidaților Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare din 11 iulie începe să semene tot mai mult cu un panou al poliției pe...

    POLITICA

    Marina Anton este judecătoare din 1999, fiind numită pe un termen de 5 ani la Judecătoria Ialoveni prin decretul preşedintelui Republicii Moldova de atunci, Petru...

    POLITICA

    Răpirea fostului judecător ucrainean Mikola Ceaus a fost pusă la punct cu cel puțin 19 zile înainte de evenimentul propriu-zis. O grupare de cel...

    POLITICA

    Persoane asociate cu agențiile ucrainene de informații și cu organele de drept ar putea fi implicate în răpirea ex-judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Despre aceasta...

    Copyright © 2021