Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Inițiativa președintelui: Pensionarii care continuă să muncească, să fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale

    Președintele Igor Dodon a anunțat despre lansarea unei inițiative legislative prin care pensionarii care mai lucrează, pe lângă reexaminarea pensiei, să mai fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale, ori dacă plătesc aceste impozite, pensia să le fie recalculată în fiecare an.

    ”Sper foarte mult că această inițiativă, pe care o voi înainta în timpul apropiat, va fi susținută de Parlament”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

    Amintim, datorită unei inițiative a deputaților PSRM, numărul pensionarilor care pot solicita dreptul la reexaminarea pensiei din 01 iulie 2020 va crește. Potrivit inițiativei PSRM, procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă se va finaliza în anul 2023 și nu în anul 2027, așa cum prevedea legea anterioară. Astfel, din 01 iulie 2020, vor depune cerere de reexaminare a pensiei beneficiarii a căror pensie a fost stabilită în perioada 01 ianuarie 1999 – 01 ianuarie 2019 și care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 10 ani în sus.

    De la 01 ianuarie 2021, vor depune cerere pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 7 ani până la 10 ani, iar de la 01 ianuarie 2022 – cei care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 5 ani până la 7 ani. De la 1 ianuarie 2023, cerere de reexaminare a pensiei vor putea depune pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 2 până la 5 ani.

    Facebook

    SOCIAL

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a participat astăzi la Sfînta Liturghie de la Catedrala „Nașterea Domnului”, de sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea,...

    SOCIAL

    Astăzi, Președintele PSRM, Igor Dodon, a asistat la Sfânta Liturghie de la Catedrala „Nașterea Domnului” oficiată de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, ÎPS...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Activitatea instituțiilor statului se află în blocaj din cauza inacțiunilor și fricii de asumare a responsabilității din partea președintelui Maia Sandu. Despre aceasta a...

    POLITICA

    Igor Dodon a anunțat, că începând de marți, 19 ianuarie, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, și președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, vor...

    Copyright © 2020