Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Indonezia: Cel puţin trei morţi într-un cutremur

    Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe clădiri s-au prăbuşit după ce un puternic cutremur cu magnitudinea 6,2 a lovit insula indoneziană Sulawesi, a anunţat agenţia naţională de gestionare a catastrofelor, notează AFP.

    „Trei persoane au murit şi 24 sunt rănite”, a indicat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Raditya Jati. Autorităţile au confirmat, de asemenea, prăbuşirea unui hotel.

    Potrivit martorilor, mai multe clădiri, printre care hoteluri şi sediul guvernatorului, au suferit importante pagube la Mamuju, capitala provinciei Sulawesi de Vest, cu circa 110.000 de locuitori.

    Cutremurul cu magnitudinea 6,2, potrivit Institutul american de geofizică (USGS), s-a produs vineri la ora locală 02.18 (joi, 19.18 GMT).

    Epicentrul seismului a fost localizat la 36 de kilometri sud de Mamuju, la o adâncime de 18 kilometri, potrivit USGS.

    Cutremurul a fost urmat de importante alunecări de teren, tăind accesul la una din principalele artere rutiere ale provinciei.

    Joi, un seism cu magnitudinea 5,8 a fost resimţit în regiune, fără să se înregistreze pagube importante.

    În 2018, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami pe insula Sulawesi, a făcut peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

    Arhipelagul indonezian se află pe Cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

    agerpres.ro

    TOP 24 de ore

    Facebook

    LUMEA

    Masiva alunecare de teren produsă sâmbătă în oraşul de coastă Atami, din centrul Japoniei, a provocat moartea a şapte persoane, în timp ce alte...

    LUMEA

    Optsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi 16 au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un incendiu izbucnit la o şcoală de arte...

    LUMEA

    Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit, marţi, Arhipelagul Dodecanez din Grecia, situat în sud-estul Mării Egee, au informat agenţii care monitorizează activitatea seismică...

    LUMEA

    Un seism cu magnitudinea 5,8 s-a produs miercuri în largul Insulelor Moluce, însă nicio alertă de tsunami nu a fost deocamdată emisă, a anunţat...

    Copyright © 2021