Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    India: Cel puţin 25 de morţi după ce au autobuz a căzut într-o prăpastie

    Cel puţin 25 de persoane au murit după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie în munţii din nordul Indiei, a anunţat miercuri poliţia, potrivit AFP.

    Vehiculul, care avea la bord circa 45 de persoane care mergeau la o nuntă, circula pe un drum de munte periculos în statul Uttarakhand când şoferul a făcut un viraj care a dus la căderea autobuzului într-o prăpastie adâncă de 500 de metri.

    „Douăzeci de persoane au fost salvate”, a declarat pentru AFP Ashok Kumar, înalt reprezentant al poliţiei din acest stat.

    Premierul Narendra Modi a dat asigurări că supravieţuitorii vor primi „tot ajutorul posibil”.

    „În acest moment tragic, mă gândesc la familiile îndoliate”, a scris el miercuri pe Twitter.

    Accidentele pe şosele sunt frecvente şi mortale în statul Uttarakhand, care traversează o parte din Munţii Himalaya indieni şi găzduieşte numeroase locuri de pelerinaj religios.

    Peste 20 de pelerini au murit în iunie după ce autobuzul lor a căzut într-o râpă. Ei se îndreptau spre un sanctuar dedicat divinităţii hinduse Yamuna, la nord de capitala statului, Dehradun.

    Conform unui raport al Băncii Mondiale publicat anul trecut, în India se înregistrează 11% din numărul global de morţi pe şosele, în contextul în care această ţară nu are decât 1% din parcul auto mondial.

    Accidentele pe şosele fac circa 150.000 de victime în India în fiecare an, adică o persoană la fiecare patru minute, şi costă economia indiană circa 75 de miliarde de dolari pe an, conform raportului.

    agerpres.ro

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Noutăţi

    Un accident rutier grav în lanț s-a produs în această dimineață, în jurul orei 9:20, în comuna Stăuceni, municipiul Chișinău. Impactul a dat peste...

    LUMEA

    Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi 24 au fost rănite, în principal tineri, într-un atentat produs miercuri asupra unei şcoli coranice din...

    Noutăţi

    Grav accident la Anenii Noi. Acum o oră, Poliția din Anenii Noi a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier în localitatea Mirnoe. Șoferul...

    LUMEA

    Un incendiu într-o fabrică din centrul Chinei a făcut cel puţin 36 de morţi şi doi dispăruţi, a transmis marţi agenţia oficială Xinhua, citând...

    Copyright © 2021