Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Percheziții de amploare la 13 adrese din țară. A fost anihilată o grupare criminală, care activa pe teritoriul mai multor state

    O grupare criminală, care acționa pe teritoriul mai multor țări europene, a fost anihilată de polițiștii moldoveni. 13 percheziții de amploare au fost efectuate joi, 28 mai, în casele unor persoane, suspectate de furturi în proporții deosebit de mari.

    Procurorii PCCOCS și ofițerii INI au depistat obiecte de preț, bijuterii, arme, muniții, precum și suporturi tehnice și electronice ce au fost utilizate la comiterea infracțiunilor. Potrivit oamenilor legii, cinci persoane sunt cercetate în libertate. Acestea ar fi comis furturi pe teritoriul Finlandei, iar prejudiciul se ridică la 600 mii euro.

    Gruparea infracțională, formată din cetățeni moldoveni, a fost destructurată în urma cooperării autorităților din țara noastră și Finlanda. Totodată, operațiunea de anihilare a infractorilor s-a desfășurat cu suportul Europol. Pe numele unora din suspecți în Italia este emis mandat de arest în baza unui dosar penal pentru furturi și răpire de persoane.

    Potrivit oamenilor legii, din acest grup criminal fac parte mai mulți membri care își desfășoară activitatea în diferite țări europene. Aceștia urmează a fi stabiliți și atrași la răspundere penală.

    Pentru infracțiunile comise, învinuiții riscă dosare penale pentru furt în proporții deosebit de mari, contrabandă, spălare de bani și crearea sau conducerea organizații criminale.

    POLITICA

    Vadim Fotescu, deputat al fracțiunii „ȘOR”, a declarat că perchezițiile efectuate în această dimineață în Organizațiile Teritoriale ale Partidului „ȘOR” din Găgăuzia repetă „scenariul...

    POLITICA

    Reghina Apostolova, deputat al Fracțiunii parlamentare a partidului „ȘOR”, a comentat perchezițiile matinale la sediile Organizațiilor Teritoriale din Găgăuzia ale Partidului politic „ȘOR”. „Desigur,...

    SOCIAL

    În urma perchezițiilor efectuate în orașul Căușeni, au fost depistate și ridicate opt arme dintre care trei cu țeavă ghintuită, două cu țeavă lisă,...

    SOCIAL

    Un autocar care venea din Torino și se îndrepta spre Chișinău, în Moldova, cu 10 pasageri la bord, a fost supus luni unui control...

    Copyright © 2021