Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Ilan Șor: Pe timp de criză, regimul marionetelor de la Chișinău dublează salariile paraziților din Guvern

    Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a criticat dur hotărârea de astăzi a Guvernului privind rectificarea bugetului de stat, prin care miniștrilor urmează să li se dubleze salariile din 1 iunie. Liderul opoziției consideră asta, alături de summitul european de la Chișinău, drept o „petrecere pe timp de ciumă”, relatează serviciul de presă al Partidului „ȘOR”.

    „Pe timp de criză, de situație excepțională, regimul marionetelor de la Chișinău dublează salariile paraziților din Guvern. În loc de 26.500 de lei, gruparea de hoți va primi aproape 52 de mii de lei. Asta după ce le-au majorat o dată, din 1 ianuarie, de la 19.520 de lei la 27.790 de lei sau cu peste 8.000 de lei. Argumentul este acesta: „Miniștrii merită mai mult!” (Dă-i omului mai mult decât merită și el va considera că merită mai mult decât îi dai)”, se revoltă Ilan Șor.

    El precizează că, tot azi, Guvernul a respins proiectul de lege elaborat de fracțiunea Partidului „ȘOR”, care prevede acordarea unui suport financiar unic de 3.000 de lei pentru pensionarii și nevoiașii cu venituri de până la 5.000 de lei.

    „Pentru cei săraci, banda Maiei Sandu și a lui Recean nu au bani. Ei consideră că pensionarii nu merită mai mult – „nu vă niorlăiți!”. Nu veți găsi astăzi o țară, în care miniștrii să-și dubleze salariile de două ori în jumătate de an. Moldova este o excepție, pentru că este condusă de o gloată de nebuni. Acești nebuni, care le-au furat copiilor sărbătoarea de 1 iunie, își trag un chiolhan de zile mari – petrecere pe timp de ciumă!”, subliniază Ilan Șor.

    El a criticat și inițiativa Maiei Sandu privind crearea unui centru comun de combatere a așa-zisei propagande, pe care a comparat-o cu o „structură după calapodul lui Goebbels”,  cu ajutorul căreia să fie „îndobitocit poporul și sugrumată opoziția și oamenii cu mintea trează”.

    „Toate aceste derapaje grosolane vor fi udate, joi, cu vin moldovenesc și sarmale. Cât vom mai răbda această râie pe corpul țării?”, a notat Ilan Șor.

    Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile respective nu au fost comentate de serviciile de presă ale Guvernului, Președinției, PAS.

    partidulsor.md

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Facebook

    SOCIAL

    Criză de educatori în Capitală. Potrivit autorităţilor municipale, 176 de locuri vacante sunt în prezent. Situaţia este dramatică şi în ceea ce priveşte personalul...

    SOCIAL

    Început de an școlar, dar fără toate manualele necesare. Această situație se atestă în mai multe școli din R. Moldova. În Chișinău, potrivit Direcției...

    SOCIAL

    În Republica Moldova anul de studii 2023/2024 a început cu un deficit de 2041 de cadre didactice, iar cel mai mare număr de posturi...

    ECONOMIE

    Calea Ferată a Moldovei are restanțe la salarii de 44 de milioane de lei pentru lunile iulie și august. Pentru lunile anterioare salariile au...

    Copyright © 2021