Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Ilan Șor: E nevoie urgent de rectificarea Legii bugetului de stat

    După cum informează serviciul de presă al partidului “ȘOR”, președintele formațiunii Ilan Șor, le cere guvernanților să adopte urgent rectificări la bugetul de stat, pentru a proteja populația și agenții economici de efectele scumpirii resurselor energetice.

    Politicianul a argumentat că volumul compensațiilor incluse în actuala redacție este nesemnificativ. Potrivit lui, pentru a proteja populația de scumpiri, sunt necesare 25 de miliarde de lei.

    Potrivit lui Ilan Șor, majorarea tarifelor pentru gazele naturale și energia electrică a avut un efect de domino asupra tuturor prețurilor în Republica Moldova, în timp ce autoritățile nu au reușit să asigure o creștere pe măsură a veniturilor populației și nici să creeze condiții prielnice pentru dezvoltarea afacerilor.

    „Ținând cont de faptul că, până acum, peste 650 de mii de familii s-au înscris în lista potențialilor beneficiari de compensații, constatăm că în societate s-au creat așteptări mari privind mărimea sprijinului din partea statului, atât pentru cetățeni, cât și pentru business. În același timp, conform Legii bugetului pentru anul 2022, Guvernul a pregătit doar aproximativ 900 de milioane de lei în acest scop, adică o sumă infimă față de așteptări”, a menționat Ilan Șor.

    Ilan Șor a insistat ca Guvernul să aloce suplimentar 25 de miliarde de lei pentru a compensa majorarea tarifelor pentru gazele naturale și electricitate.

    „Iată de ce, le cer guvernanților să adopte urgent rectificări la bugetul de stat și să prevadă un buget de 20 de miliarde de lei pentru compensarea scumpirii gazelor naturale și de 5 miliarde de lei pentru compensarea scumpirii energiei electrice. Acești bani ar asigura o protecție socială minimă pe timp de iarnă. De asemenea, este vital ca legea bugetului pentru anul 2023 să fie elaborată din perspectiva intereselor populației și mediului de afaceri”, a subliniat Ilan Șor.

    Menționăm că în momentul scrierii acestei știri, serviciul de presă al guvernului, dar și ministerul Finanțelor nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ilan Șor.

    Partidulsor.md

    Click to comment

    Leave a Reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Facebook

    POLITICA

    Declarațiile de ieri ale Maiei Sandu trădează intenția sa de a uzurpa puterea de stat, iar Codul penal prevede pentru această infracțiune privațiune de...

    POLITICA

    „Vom lupta până la capăt, până când vom elibera Moldova de impostorii de la guvernare și vom construi o țară bogată pentru fiecare cetățean....

    POLITICA

    Un flashmob în sprijinul președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, s-a desfășurat astăzi la Curtea de Apel Chișinău, informează, printr-un comunicat de presă, serviciul de...

    SOCIAL

    În mod tradițional, echipa Partidului „ȘOR” le-a surprins în mod plăcut pe femeile din mai multe localități din raioanele din țară, dar și din...

    Copyright © 2021