Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    IGSU a demarat o campanie de prevenire a incendiilor

    Monoxid de carbon emanat de sobele defecte este atât de periculos încât poate lua viaţa unui om în doar câteva minute. Salvatorii şi pompierii le recomandă cetăţenilor să respecte câteva reguli elementare la exploatarea sobelor sau a cazanelor pentru a evita tragediile.

    În context, angajaţii IGSU au dat start campaniei de prevenire a incendiilor şi intoxicaţiilor cu monoxid de carbon în sezonul rece.

    Pentru început, salvatorii au mers în satul Cruzeşti din municipiul Chişinău pentru a informa locatarii despre riscurile la care se expun în cazul în care nu folosesc corespunzător sobele sau cazanele care funcţionează cu gaze.

    Stăpânul casei le-a spus salvatorilor că pregăteşte încă din primăvară soba, astfel încât să nu aibă probleme în sezonul rece.

    ”Soba la noi întotdeauna se menţine într-o situaţie bună şi nicidecum nu uităm. Cum se termină focul, eu scot tot din sobă. Toată cenuşa, desfac, curăţ hornul. După ce am curăţat soba, urc sus la ieşire şi curăţ şi la ieşire şi astfel sunt asigurat pe iarnă”, a spus Grigore Lungu, locuitor al satului Cruzeşti, municipiul Chişinău.

    Ulterior, pompierii au mers la o gospodărie unde proprietarii au instalat în locuinţă cazan pe gaze. Femeia le-a mulţumit salvatorilor pentru informaţiile primite.

    ”Merci frumos că daţi atenţie persoanelor în etate, controlaţi. La vârsta mea nu mă pot descurca singură, dar ştiu că trebuie de închis robinetele”, a spus Natalia Crudu, locuitoare a satului Cruzeşti.

    Potrivit IGSU, intoxicările cu monoxid de carbon se produc, de cele mai multe ori, din cauza canalelor de ventilare blocate întrucât nu au fost curăţate de ani buni. De asemenea, unii oameni lasă aragazul pornit o lungă perioadă de timp pentru a încălzi locuinţa.

    ”Această campanie are scop de a recomanda oamenilor respectarea regulilor, de a instrui cum trebuie să facă focul în sobă, cum trebuie să aibă grijă de locuinţe şi instalaţiile alimentate cu gaze naturale pentru a evita incendiile, dar şi intoxicaţiile de la gazele emanate de la aceste instalaţii”, a declarat Liliana Pușcașu, purtătot de cuvânt IGSU.

    publika.md

    Click to comment

    Leave a Reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Facebook

    SOCIAL

    În dimineața zilei de 20 ianuarie 2023 angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din sudul țării au fost alertați din nou la...

    SOCIAL

    În ajun de sărbătoarea creștină Boboteaza, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu acțiuni de prevenire a situațiilor de risc în timpul...

    ALEGEREA EDITORILOR

    În perioada sărbătorilor de iarnă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de siguranță, pentru a nu...

    SOCIAL

    În dimineața zilei de 20 decembrie 2022 pompierii au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Ana și...

    Copyright © 2021