Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ALEGEREA EDITORILOR

    Igor Dodon s-a familiarizat cu activitatea a două gospodării agricole din satul Tîrșiței, raionul Telenești

    În satul Tîrșiței din raionul Telenești, Președintele țării, Igor Dodon, s-a familiarizat cu activitatea a două gospodării agricole.

    SRL „Agrobabac” a fost creată în anul 2014 și este specializată în cultivarea cerealelor, floarea soarelui și a porumbului. Potrivit agricultorilor, recolta de pe circa 300 ha din totalul de 350 ha a fost compromisă de seceta severă.

    O altă gospodărie agricolă SRL „Vitculens” activează deja 7 ani. Pe o suprafață de circa 30 ha, sunt cultivate legume (ardei, ceapă, morcov), iar pe 18 ha crește o livadă de pomi fructiferi (mere, prune). O parte din recoltă este comercializată pe piața internă, iar o parte este exportată în Federația Rusă. Aici lucrează permanent 12 lucrători, iar în sezonul de recoltare, numărul acestora crește semnificativ. Întreprinderea dispune de un frigider cu o capacitate de 900 tone.

    Șeful statului a salutat faptul că întreprinderea are un nivel înalt de echipare tehnică și a comunicat despre inițiativele guvernamentale privind susținerea masivă a sectorului agrar.

    Președintele țării a adus mulțumiri agricultorilor pentru munca pe care o depun zi de zi, în pofida dificultăților cu care se confruntă și i-a informat despre decizia luată ieri la ședința Consiliului Suprem de Securitate, potrivit căreia statul va aloca suplimentar încă cel puțin 300 de milioane de lei pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă.

    presedinte.md

    POLITICA

    „Am subliniat interesul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova față de continuarea cooperării constructive cu partenerii turci, în primul rând, cu Partidul Dreptății și Dezvoltării....

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó. În cadrul ședinței s-au discutat diverse...

    POLITICA

    Relațiile dintre Republica Moldova și România au fost discutate de către președintele PSRM, Igor Dodon, și ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. În cadrul...

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că sunt trei scenarii care pot evolua în criza politică din țară. Primul - președintele țării în continuare încalcă...

    Copyright © 2020