„În mod separat, am abordat subiectul cu referire la proiectul de lege privind acordarea limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică, care a fost recent transmis în Parlamentul Republicii Moldova. În timpul discuției, am fost unanimi în opinia privind necesitatea unei abordări mult mai complexe a problemei ce ține de funcționarea limbilor în societatea noastră multietnică”, a anunțat Igor Dodon.
Amintim că precedenta lege care a fost adoptată încă la 1 septembrie 1989, a fost declarată de către Curtea Constituțională, în luna iunie 2018 – „învechită”.
