Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Igor Dodon: Pentru prima oară în ultimii 100 de ani Moldova se bucură de cea mai largă recunoaștere internațională

    “La 29 de ani de independență constatăm că suveran în statul moldovenesc a fost și este poporul, care, secole la rând, a luptat cu îndârjire pentru libertate și autodeterminare națională”. Cu acest mesaj a venit președintele țării, Igor Dodon, în discursul său, rostit cu prilejul sărbătorii naționale – Ziua independenței.

    Șeful statului spune că în calitate de președinte al Republicii Moldova este mândru de realizările cetățenilor noștri: de sportivi și interpreți, de studenți și elevi, care ne reprezintă cu cinste țara în toată lumea.

    „Pentru prima oară în ultimii 100 de ani Moldova se bucură de cea mai largă recunoaștere internațională, devenind membru în organizațiile mondiale și europene, stabilind relații politico-diplomatice cu 186 de state, aderând la multiple convenții și tratate internaționale”, a menționat șeful statului.

    Președintele nu a ezitat să vorbească și despre problemele care există în țară.

    „Astăzi însă trebuie să avem curajul să recunoaștem că în anii independenței Moldova a degradat mult, îndeosebi pe domeniul socioeconomic. Confruntările politico-ideologice și geopolitice au provocat în permanență instabilitate politică și instituțională, fluctuația cadrelor și guvernelor. În 29 ani de independență avem un al 26-lea guvern”, spune președintele.

    Totodată, șeful statului atrage atenția că partidele de la guvernare au încercat diferite reforme în economie – de la dirijismul de stat până la liberalism.

    „Azi, constatăm cu regret că anume reformele cu tentă liberală, promovate insistent de unii politicieni și mentorii lor externi, au adus în țară nu dezvoltare, ci jafuri de miliarde, ruinare economică, degradarea domeniului social, depopularea accelerată a localităților rurale”, a declarat Igor Dodon.

    „Pentru a dezvolta țara avem nevoie de dialog, stabilitate, înțelepciune și înțelegere în rândul clasei politice, mai multă coeziune socială și implicare a societății civile. Avem nevoie de profesioniști în funcțiile de stat. Avem nevoie de noi proiecte de relansare a industriei, agriculturii și de modernizare a țării”, a mai spus președintele.

    Șeful statului a menționat și faptul că acest an, care a fost deosebit de greu, a demonstrat că există potențial pentru a depăși astfel de crize.

    „În calitate de președinte, sunt sigur că Moldova este capabilă nu doar să-și restabilească potențialul economic, ci și să se dezvolte într-un ritm alert în beneficiul întregului popor moldovenesc”, spune președintele.

    Igor Dodon a vorbit și despre victoria Republicii Moldova, obținută în 2019, atunci când a fost pus capăt dictaturii oligarhice.

    „Sper că am învățat lecția: avem nevoie de mai multă voință și înțelepciune, avem nevoie de dialog și mai multă deschidere. Eu cred în viitorul Republicii Moldova. Eu cred în milioanele de moldoveni care vor să trăiască într-o Moldovă prosperă și democratică”, se mai arată în mesaj.

    Într-un final, președintele s-a arătat convins că poporul moldovenesc este puternic: el își poate păstra vigoarea națională și statalitatea țării. Dar pentru asta trebuie să-și mențină intactă încrederea în propria țară.

    „De aceea consider că datoria clasei politice, inclusiv datoria mea ca președinte de stat, este să cultivăm cetățenilor această încredere în Moldova, să muncim pentru dezvoltarea ei”, a conchis președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

    facebook.com

    SOCIAL

    Igor Dodon a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru procurarea unei locuințe pentru familia preotului Igor Coman, protoiereu de 15 ani la...

    SOCIAL

    Cetățenii, care lunar consumă energie electrică de 100 de lei, ar putea fi scutiți de achitarea facturii pentru o perioadă de patru luni. Cu...

    SOCIAL

    Proiectul PSRM privind acoperirea facturilor la energia electrică este una din primele inițiative pentru a ajuta cetățenii pe timp de criză. Despre aceasta liderul...

    SOCIAL

    În scurt timp, Partidul Socialiștilor va lansa noi inițiative cu privire la protecția populației în domeniul social și alte domenii, în condițiile crizei pandemice.

    Copyright © 2020