Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Igor Dodon: Partidul Socialiștilor va continua să lucreze activ în vederea creșterii nivelului de trai al concetățenilor noștri

    În cadrul vizitei de lucru la Căușeni, președintele PSRM, Igor Dodon a avut întrevederi cu primarii, consilierii locali și locuitorii satelor Plop-Știubei, Grădinița și Copanca.

    Igor Dodon a mulțumit celor prezenți pentru încrederea pe care i-au acordat-o la alegerile din luna noiembrie, unde în aceste sate a înregistrat rezultate foarte bune: Plop-Știubei -76,9% , Grădinița – 85,85% și Copanca peste 82% din voturi.

    Interlocutorii și-au exprimat recunoștința pentru faptul că anul trecut, la inițiativa Președintelui țării, Igor Dodon, localitatea Plop-Știubei a beneficiat de 1 milion de lei pentru reabilitarea sau construcția unor segmente de drum în cadrul Programului național „Drumuri bune pentru toți”.

    Președintele PSRM a subliniat faptul că și pe viitor, în calitate de președinte al Partidului Socialiștilor, va oferi sprijinul necesar în vederea dezvoltării satelor. Astfel, în anul curent, la inițiativa socialiștilor, localitatea Plop-Știubei va primi jumătate de milion de lei pentru reabilitarea drumurilor și a infrastructurii și 250 mii lei suplimentar pentru reparația capitală a acoperișului grădiniței de copii ,,Licurici”, iar Copanca va primi peste 1 milion 300 mii de lei pentru schimbarea ușilor și a geamurilor Casei de cultură ,,Nistrenii”, reparația grădiniței de copii și reabilitarea drumurilor publice din localitate.

    Igor Dodon a dat asigurări că Partidul Socialiștilor va continua să lucreze activ în vederea creșterii nivelului de trai al concetățenilor noștri.

    Facebook.com

    TOP 24 de ore

    Facebook

    ECONOMIE

    Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință valabile pentru weekend și luni, 1 – 3 octombrie. Prin...

    POLITICA

    Fostul președinte al țării, Igor Dodon, cere organelor competente să inițieze o investigație detaliată, în urma incendiului produs în ograda casei sale. Într-o postare pe...

    Noutăţi

    S-a scumpit energia termică și pentru consumatorii din capitală. Astfel, beneficiarii de energie termică centralizată primită de la Termoelectrica vor plăti deja 2854 de...

    ECONOMIE

    Agentul termic în țară ar putea să se scumpească. Termoelectrica și CET Nord cere ANRE majorarea tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor pentru anul...

    Copyright © 2021