Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în raionul Strășeni

    Președintele țării, Igor Dodon, a inspectat, în dimineața zilei de joi, lucrările de construcție a segmentului care face parte din șoseaua de centură a Capitalei. Inspecția are loc în cadrul tradiționalelor vizite în teritoriu care astăzi continuă în raionul Strășeni.

    Această porțiune a drumului M2 are lungimea de 6,5 km, iar costul lucrărilor constituie aproape 10 milioane de euro. Din aceste mijloace au fost valorificate 11%, lucrările urmând să se încheie în luna septembrie 2021. Acest segment este prima parte a unui proiect de amploare privind construcția șoselei de centură a capitalei.

    La prima etapă, este preconizată construcția a trei segmente: de la intrarea în orașul Ialoveni până în sectorul Buiucani al Capitalei (cartierul Sculeni) și mai departe până la intersecția de la intrare în Cricova.

    Șeful statului a amintesc că, în anul 2020, din Fondul Rutier a fost alocată o sumă record de peste 2,7 miliarde de lei pentru reabilitarea drumurilor și încă peste un miliard de lei pentru Programul „Drumuri bune pentru toți”, în cadrul căruia fiecare localitate a țării va beneficia de cel puțin câte un milion de lei.

    facebook.com

    Facebook

    POLITICA

    Președintele țării, Igor Dodon, va veni cu o inițiativă legislativă de a înregistra o nouă Lege cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii...

    POLITICA

    Președintele Igor Dodon a convocat o ședință de lucru cu președinții comisiilor de profil din cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova....

    POLITICA

    Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețsov.

    POLITICA

    Fracțiunea parlamentară a PSRM și-a stabilit prioritățile pentru următoarele ședințe ale Legislativului. În ședința de astăzi a fracțiunii, la care a participat și președintele...

    Copyright © 2020