Într-o postare pe Facebook, președintele a spus că această înregistrare este un fals.
„Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre. Se pare că lumea a uitat cine a luat decizia suspendării lui Năstase și avea toate pârghiile să facă asta, pe timpul regimului Plahotniuc. Vom sesiza Procuratura pentru a cere investigarea celor care fac și promovează astfel de falsuri. Ne așteptam să apară și alte falsuri pe măsură ce ne apropiem de campania electorală, de aceea urmează să întreprindem toate măsurile legale pentru ca cei care stau în spatele unor astfel de campanii să răspundă în fața legii pentru faptele lor, atât cei care le comandă, cât și cei care le execută”, a menționat Igor Dodon.
