„Oponenții de pe dreapta au o atitudine față de cetățenii Republicii Moldova, care gândesc altfel decât ei, de parcă ar fi dușmani. Este o retorică nazistă. Dacă ei ar avea posibilitatea, le-ar interzice găgăuzilor, rușilor, să voteze, la toți, să fie doar Unirea cu România. Ei vorbesc despre principii europene, că Moldova este un stat de drept, stat democratic, dar în democrație trebuie să îi asculți pe toți: și pe cei de dreapta, și pe cei de stânga, căci toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova. În Transnistria tot sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.
Totodată, Igor Dodon i-a avertizat pe unii primari ai partidelor de dreapta că dacă vor încerca să blocheze accesul la vot pentru cetățenii din stânga Nistrului, s-ar putea alege cu dosare penale.
„Aud mesaje, că trebuie să le interzicem să voteze, să blocăm trecerile, unii primari de dreapta refuză să deschidă secții de vot pentru cetățenii Transnistriei. Este dosar penal, vă preîntâmpin. În acest caz, noi trebuie să pretindem să fie închise secțiile de vot în Europa, unde vă votează pe voi? Noi niciodată nu vom face așa ceva”, a mai spus Igor Dodon.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
