Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Igor Dodon: Vreți alegeri, mergem la alegeri

    Vreți alegeri, mergem la alegeri. Așa a reacționat președintele PSRM, Igor Dodon, la anunțul făcut de Maia Sandu cu privire la dizolvarea Parlamentului și desfășurarea alegerilor anticipate în data de 11 iulie.

    Igor Dodon a menționat că PSRM este pregătit să facă față acestei provocări politice și să demonstreze că electoratul socialiștilor este de încredere, este puternic din punct de vedere moral și înțelege foarte bine, cine și ce reprezintă în politica internă și cea externă.

    Potrivit liderului PSRM, aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile, din mai multe motive, însă ar fi trebuit să fie amânate din cauza pandemiei.

    ”La toamnă, numărul de infectați ar fi fost deja în scădere. Însă dacă pentru Maia Sandu și coordonatorii săi din Occident nu contează riscurile la care sunt supuși cetățenii Moldovei, dacă Curții Constituționale aservite politic nu-i pasă de Constituție și ei toți împreună insistă asupra unei campanii electorale imediate, să-și asume toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. Acum, oamenii trebuie să conștientizeze, în ce situație a ajuns astăzi țara noastră. Și de ce unii se grăbesc atât de mult”, susține fostul șef al statului.

    Igor Dodon susține că, fiind ghidată de ambiții politice meschine și de o dorință avidă de a-și mări cu orice preț fracțiunea în viitorul parlament, președintele Maia Sandu a inițiat un experiment foarte periculos: începând cu ziua de astăzi, pentru prima dată în ultimele câteva decenii de istorie modernă, Moldova a rămas pe o perioadă nedeterminată fără un parlament și fără un guvern funcțional.

    Dodon mai remarcă că o dată cu anularea stării de urgență, guvernul a fost lipsit de competența de a lua deciziile necesare în mod operativ cu privire la pandemie, criza economică și socială.

    ”Anulând starea de urgență prin decizia controversată a Curții Constituționale de buzunar, președintele și partidul său au anulat mai multe inițiative aprobate anterior de către guvern pentru susținerea populației și a agenților economici, inclusiv compensarea 100% a medicamentelor pentru tratamentul COVID-19 cu livrare la domiciliu, acoperirea dobânzii la credite pentru agenții economici și multe alte acțiuni importante întreprinse în perioada crizei pandemice, economice și sociale”, susține Dodon.

    Potrivit liderului PSRM, acționând la indicația coordonatorilor din Occident, Maia Sandu și sateliții săi politici aruncă țara în campania electorală chiar în apogeul pandemiei, când numărul cetățenilor imunizați constituie abia circa 3%, pe un fondal de deficit bugetar enorm, care ar putea provoca, în condițiile unei instabilități politice, reținerea plăților curente, dificultăți la achitarea pensiilor și a salariilor, falimentul agenților economici, sărăcirea în continuare a populației.

    Președintele PSRM mai atenționează că în buget nu sunt prevăzuți bani pentru alegeri. În opinia lui Dodon, ”acum aceștia trebuie să fie luați din alte surse și rezerve importante, inclusiv din banii rezervați pentru achiziționarea vaccinurilor. Iată ce priorități nesănătoase are președinția!”

    Liderul socialiștilor a reiterat că, începând cu ziua de astăzi, toată responsabilitatea pentru consecințele grave pentru viața și sănătatea cetățenilor țării noastre va fi pe seama președintelui Maia Sandu, a echipei sale, a partidului PAS și a judecătorilor Curții Constituționale.

    ”Totodată, președintele Maia Sandu declară deschis că în viitorul parlament va solicita modificarea denumirii limbii de stat în Constituția țării noastre, din moldovenească în română. Ea a promis coordonatorilor săi din Occident că prin noua componență a parlamentului va realiza ratificarea unor documente care subminează valorile tradiționale ale poporului nostru, care distrug familia. Această declarație a fost făcută în mod cinic în ajunul celei mai sfinte și luminate sărbători – Învierea Domnului Iisus Hristos.

    Ambasadorii țărilor din Occident își permit să intervină în treburile interne ale Moldovei independente, ceea ce era anterior inadmisibil, iar ambasadorul României ofensează deschis poporul moldovenesc, limba și istoria sa.

    În aceste condiții, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, ca o formațiune responsabilă și pro-moldovenească, nu poate fi indiferent și îndeamnă toate forțele patriotice să-și unească eforturile pentru a opri acțiunile nesăbuite și obraznice ale forțelor de dreapta care tind să monopolizeze puterea în țară. Chemăm poporul Republicii Moldova să fie pregătit pentru a opune rezistență uzurpatorilor care tind să lichideze statul moldovenesc independent și să instaureze o guvernare din exterior”, notează liderul PSRM.

    Igor Dodon a menționat că l alegeri sau prin orice altă metodă de drept, trebuie să demonstrăm că nu vom ceda țara noastră planurilor NATO, or, cu părere de rău, anume la aceasta se reduce acum totul în politica moldovenească: va deveni Moldova o platformă militară pentru NATO sau nu.

    ”Noi spunem ferm – Nu! Moldova este un stat independent, cu o istorie multiseculară foarte bogată. Poporul nostru a dat dovadă de mai multe ori de curaj și devotament în apărarea statalității, independenței și identității noastre, în apărarea credinței și valorilor noastre. Și socialiștii, și alte partide de pe eșichierul de stânga trebuie să fie pregătiți, ca în cadrul viitoarelor alegeri, să vină în apărarea poporului nostru moldovenesc ortodox. Acum nu e momentul potrivit pentru conflicte între noi, ci e timpul să explicăm oamenilor că pacea, valorile și securitatea lor – toate ar putea fi pierdute foarte repede dacă forțele pro-occidentale, pentru care statalitatea și independența Moldovei nu reprezintă o valoare absolută, vor obține din nou toată puterea în țară, așa cum s-a întâmplat deja după anul 2009. La parada din 9 Mai, noi va trebui să demonstrăm unitatea noastră, pentru memoria strămoșilor noștri, dar și pentru a confirma credința și valorile noastre. Fără divergențe și fără egoism de partid. Doar așa, cetățenii stataliști vor putea obține majoritatea în parlament. Numai așa, poporul moldovenesc va putea învinge la aceste alegeri”, conchide președintele PSRM.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Facebook.com

     

    Facebook

    ECONOMIE

    În cadrul vizitei de lucru la Moscova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Roman Panov, prim-vicepreședinte al SA ”Gazprombank”.

    SOCIAL

    În cadrul vizitei de lucru la Moscova, președintele PSRM, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Grigorii Petușkov, președintele Consiliului Național al asociațiilor de...

    SOCIAL

    Liderul PSRM, președintele asociaţiei „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, Igor Dodon a avut astăzi, la Moscova, o întrevedere foarte importantă cu Alexei Repik, persoană publică...

    ECONOMIE

    Liderul PSRM, Igor Dodon, aflat într-o vizită de lucru la Moscova, s-a întâlnit cu Grigorii Velikih, vicedirectorul Fundației „Roskongress” și cu Andrei Reut, prim-adjunct...

    Copyright © 2021