Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Igor Dodon despre coaliția din Parlament

    La această etapă, în Parlament nu există niciun fel de coaliție, a declarat Igor Dodon, în cadrul emisiunii live de vineri. Președintele în exercițiu a declarat că, PSRM va examina oportunitatea creării sau nu a coalițiilor pe termen scurt și mediu după Anul Nou când va reveni în funcția de președinte al PSRM.

    Igor Dodon a menționat că, până la sfârșitul acestui an, nu vede nicio formă de coaliție în Parlament. Președintele în exercițiu a precizat că până atunci vor fi votate proiectele de lege necesare cetățenilor. Totodată, Igor Dodon a respins orice fel de speculații și a reiterat că nu va accepta transfugi în fracțiunea PSRM.

    Igor Dodon, președintele RM

    ”Acest lucru l-am menționat în februarie 2019, după alegerile parlamentare, că fracțiunea PSRM poate să crească doar în mod natural, dar să acceptăm deputați din alte fracțiuni, lucrul acesta nu-l vom admite. Cred că acest lucru este corect și cinstit față de cetățenii noștri”

    Președintele în exercițiu a precizat că, în prezent, există un Guvern minoritar, în frunte cu Ion Chicu, care este susținut de 40 de parlamentari: 37 de deputați PSRM și trei deputați independenți. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, susține că varianta ideală în Parlament ar fi o coaliție largă între stânga și dreapta politică.

    Igor Dodon, președintele RM

    ”Avem doi lideri și două partide cu legitimitate sporită. Igor Dodon cu PSRM și Maia Sandu cu PAS. Acestea sunt două forțe cu legitimitate sporită. În interesul țării ar fi bine să existe un dialog și lucrul acesta l-am propus încă din iulie-august. Ei au refuzat toată etapa aceasta. Vom vedea ce va fi mai departe”

    În altă ordine de idei, Igor Dodon spune că nu va demisiona din funcția de președinte al Republicii Moldova, așa cum anunță citez: “unii analiști, showmani”. Șeful statului a declarat că mandatul său se va încheia pe 23 decembrie, sau după depunerea jurământului de către următorul președinte.

    a-tv.md

    Copyright © 2020