”Toate tunurile sunt îndreptate împotriva mea și încearcă toți, din toată părțile, să atace, să muște. Este un proverb moldovenesc: câinele care latră, nu mușcă. Toți aceștia care latră, care încearcă să vină cu mesaje, cu diferite dezvăluiri, aceștia-s cei care latră mult, dar în realitate nu pot face nimic”, a spus Igor Dodon.
Președintele a reiterat că în această campanie electorală el nu va enunța numele niciunui contracandidat și se va concentra pe ceea ce vor oamenii.
”Noi avem agenda noastră, știm ce trebuie să facem. Am demonstrat că putem să facem acest lucru și vom veni doar cu soluții la nevoile oamenilor. Vom fi mai aproape de oameni, nu de cei care încearcă să ne provoace”, a menționat șeful statului.
Președintele i-a îndemnat pe oponenții săi să nu se excite și să se relaxeze. Potrivit șefului statului, aceștia nu sunt susținuți nici măcar de membrii lor din raioane, care îi spun în vizitele sale în teritoriu să-și continue activitatea și să nu să se uite la ce spune opoziția.
”Vă știu care sunt strategiile, ele nu corespund cu strategiile noastre. Oamenii foarte bine văd și înțeleg totul. La noi oamenii sunt foarte înțelepți. Foarte mulți recunosc, inclusiv din oponenții noștri, îmi spun: domnul Dodon, numai nu spuneți conducătorilor noștri de partid, voi faceți totul corect, voi în condiții de criză ați găsit bani pentru salarii, pensii, așa că nu le atrageți atenția. Câinii latră, iar caravana merge. Nu vă uitați la acești șacali”, a spus Igor Dodon.
