Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Igor Dodon anunță că va insista pe proiectele de susținere a persoanelor cu dizabilități de auz

    Proiectul ”Salvăm copiii din lumea tăcerii”, lansat la inițiativa lui Igor Dodon, va sprijini în continuare copiii cu deficiențe de auz. De Ziua Mondială a auzului, președintele PSRM anunță că, în acest an, în cadrul acestui program altor 10 copii le va fi oferită șansa de a auzi pentru prima dată lumea din jur.

    Zece copii diagnosticați cu hipoacuzie vor beneficia gratuit de implantul cohlear. În Fondul de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală sunt planificate 5 milioane de lei pentru soluționarea acestor cazuri.

    Din 2017, de când a fost lansat proiectul, 40 de copii au fost tratați. Astfel, prin intermediul Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, patronată de Galina Dodon, în 2017, 10 copii au beneficiat gratuit de implanturi cohlear. Acest proiect a continuat cu succes și în anii următori, încă 9 copii beneficiind de intervenții de implant cohlear.

    În anul 2020, la inițiativa lui Igor Dodon, acest proiect a fost susținut de guvern. În cadrul programului special “Implant Cohlear” 20 de copii diagnosticați cu hipoacuzie au beneficiat de implanturi cohlear achiziționate din Fondul de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală.
    Președintele PSRM dă asigurări că va insista ca aceste proiecte să continue și va examina și alte posibilități de susținere a persoanelor cu dizabilități senzoriale.

    facebook.com

    Facebook

    ALEGEREA EDITORILOR

    Republica Moldova riscă să fie implicată într-un război regional, care va fi coordonat de factori externi. Declarația a fost făcută de către președintele PSRM,...

    POLITICA

    PSRM se va ocupa și mai departe cu promovarea inițiativelor pentru oameni, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon, la postul public de televiziune. Liderul...

    POLITICA

    Liderul PSRM, Igor Dodon nu recunoaște decizia Curții Constituționale privind dizolvarea Parlamentului. Într-un mesaj, Igor Dodon susține că 3 din cei 5 membri ai...

    POLITICA

    Imunizarea populației și susținerea agenților economici pe timp de criză sunt cele două subiecte importante, pe care președintele PSRM, Igor Dodon le-a discutat, astăzi,...

    Copyright © 2020