Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Igor Dodon a discutat cu angajații spitalului raional Glodeni

    Liderul PSRM Igor Dodon a vizitat spitalul raional din Glodeni, unde a discutat cu angajații. Despre aceasta Dodon a anunțat pe rețelele de socializare.

    „Am mulțumit colectivului pentru eforturile depuse în lupta cu noul tip de coronavirus COVID-19. Știu că la Glodeni au fost focare de infectare, iar medicii au făcut față situației. Totodată am ținut să subliniez că dacă la guvernare, în perioada anilor 2009-2019 nu se aflau partidele de dreapta, cei care au redus peste 2000 de paturi din spitalele țării, au închis mai multe puncte medicale și laboratoare, atunci numărul de persoane infectate și decese în pandemie era să fie mult mai mic.

    Am remarcat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu va admite închiderea spitalelor raionale și a centrelor medicale sătești, va continua să acorde sprijin cadrelor medicale, să susțină, prin diverse programe tinerii specialiști. Iar una din primele inițiative legislative în noul Parlament va fi cea de majorare cu 40 la sută a salariilor pentru personalul medical, inițiativă care a fost stopată de președintele Maia Sandu.

    Am chemat medicii să ne susțină în alegerile din 11 iulie, astfel ca să putem continua proiectele de dezvoltare a sistemului medical din Moldova.

    Doar împreună vom învinge!”, a scris Dodon.

    telegram

    Facebook

    POLITICA

    Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a adresat felicitări Partidului Politic „Edinaia Rossia” din Federația Rusă cu ocazia victoriei în alegerile pentru...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Maia Sandu nu a binevoit să-l decoreze pe Zhang Yinghong, Ambasadorul Chinei în Republica Moldova, cu ocazia încheierii mandatului în țara noastră, deși China,...

    POLITICA

    Șapte dintre candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au câștigat deja în primul tur în UTA Găgăuzia (inclusiv un candidat independent care a câștigat cu...

    POLITICA

    Astăzi, în Găgăuzia este ultima zi de agitație electorală pentru alegerile deputaților din Adunarea Populară, care vor avea loc pe 19 septembrie.

    Copyright © 2021