Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Igor Dodon, aflat în vizită la Soroca, a dat asigurări că proiectele sociale vor fi finanțate de către conducerea țării în volum deplin

    Președintele țării, Igor Dodon, a dat asigurări autorităților locale din Soroca că proiectele sociale vor fi finanțate de către conducerea țării în volum deplin. Aflat într-o vizită de lucru la Soroca, șeful statului a îndemnat administrația raională să mențină toate școlile și instituțiile de importanță vitală din raion.

    În cadrul întrevederii cu președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, șeful statului a discutat despre cele mai actuale probleme legate de dezvoltarea social-economică a regiunii. Au fost menționate direcțiile principale care necesită investiții: reabilitarea drumurilor, reconstrucția stațiilor de epurare, a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, reparația obiectivelor sociale.

    Totodată, cu ocazia Zilei funcționarului public, care a fost marcată recent, Igor Dodon a înmânat unui grup de lucrători ai administrației raionale și municipale ”Diploma de Onoare a Președintelui”.

    SOCIAL

    Președintele Igor Dodon și-a continuat vizita de lucru în raionul Florești, unde a mers la Spitalul raional, școala sportivă și a discutat cu administrația...

    SOCIAL

    În cadrul vizitei de lucru în raionul Soroca, președintele Igor Dodon a inspectat digul temporar construit pe malul râului Nistru în contextul riscului sporit...

    SOCIAL

    Președintele Igor Dodon a discutat în cadrul vizitei la Soroca cu reprezentanții asociațiilor locale de veterani și participanții la lichidarea consecințelor catastrofei de la...

    ECONOMIE

    Președintele țării, Igor Dodon, efectuează astăzi o vizită de lucru în raioanele Soroca și Florești. Deplasarea a început cu vizita în raionul Soroca, unde...

    Copyright © 2020