Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Igor Dodon a anunțat, că a fost testat la COVID-19, iar testul a arătat un rezultat negativ

    Președintele Igor Dodon a anunțat, luni dimineață, că a fost testat la COVID-19, iar testul a arătat un rezultat negativ. Șeful statului a declarat că revine la regimul de activitate obișnuit după 72 de ore autoizolare în care a intrat la întoarcerea din Federația Rusă.

    ”Deși decizia instituțiilor de stat prevede că persoanele care au fost în afara țării în scop de serviciu nu sunt obligate să stea în carantină, am decis 72 de ore să fiu în autoizolare, ieri am dat testul, testul este negativ, ceea ce am considerat că este suficient, fără încălcarea legislației, pentru a reveni la regimul obișnuit de muncă”, a declarat Dodon după ședința cu premierul și președintele Parlamentului.

    La invitația președintelui rus, Vladimir Putin, șeful statului moldovean a participat, la 24 iunie, la Moscova, la Parada dedicată celor 75 de ani de la Marea Victorie asupra fascismului.

    SOCIAL

    Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat astăzi că a realizat o nouă secvențiere a probelor biologice pentru monitorizarea circulației tulpinilor de SARS-CoV-2 pe...

    SOCIAL

    În municipiul Chișinău a crescut numărul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus. Potrivit lui Boris Gilca, șeful Direcției generale asistență medicală și socială,...

    SOCIAL

    Un număr de 9941 de cazuri de viroze și gripă au fost înregistrate în școlile și grădinițele din țară pe parcursul săptămânii trecute. Datele...

    LUMEA

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat miercuri că infecţiile COVID-19 rămân o urgenţă la nivel global, la aproape trei ani de la declararea...

    Copyright © 2021