Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Hotărârea privind prelungirea stării de urgență, contestată la Curtea Constituțională

    Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” contestă prelungirea stării de urgență, pentru încă 60 de zile, aprobată prin hotărârea Parlamentului. O sesizare în acest sens a fost depusă astăzi, 23 decembrie, la Curtea Constituțională (CC), anunță formațiunea politică printr-un comunicat de presă.

    Autorii sesizării atrag atenția CC asupra faptului că starea de urgență a fost prelungită nejustificat, cu încălcarea mai multor articole din Constituție și a altor legi.  Aceștia specifică că Guvernul și Parlamentul nu au argumentat necesitatea stării de urgență și competențelor speciale pentru Comisia pentru Situații Excepționale (CSE),  atât timp cât toate instituțiile statului sunt funcționale și au competențe să soluționeze orice criză, fără a restrânge drepturile omului.

    „Contrar măsurilor necesare depășirii stării de urgență legate de criza energetică și fluxul migrațional, Parlamentul a delegat CSE competențe de a îngrădi drepturi fundamentale precum dreptul la întruniri, la libera exprimare, la proprietate, la libera circulație etc., care nu au nimic în comun cu starea de urgență”, se arată în comunicatul de presă.

    Fracțiunea „ȘOR” constată că CSE adoptă acte ilegale, prin care sunt afectate grav drepturile fundamentale ale omului.

    „Printre acestea se numără și dispoziția din 16 decembrie prin care CSE, cu admiterea derogărilor la Codul serviciilor media audiovizuale și fără niciun motiv temeinic, a suspendat licențele de emisie a șase posturi de televiziune, cu executare imediată”, susțin autorii sesizării.

    Ei mai invocă imixtiunea nejustificată și anticoncurențială în activități economice, imixtiunea și reglementarea specială a actului justiției, limitarea dreptului la libertatea întrunirilor, modificarea legii bugetului și politicilor vamale/fiscale, aplicarea de sancțiuni asupra cetățenilor fără vreo decizie definitivă a instanței de judecată, evitarea procedurilor de achiziții publice și multe altele. De asemenea, autorii afirmă că CSE a adoptat măsuri de ordin fiscal, vamal, economic, bugetar și altele care nu au nicio legătură cu starea de urgență, asumându-și astfel, direct, competențele constituționale atât a puterii executive, legislative, cât și celei judecătorești.

    La momentul redactării acestei știri subdiviziunile responsabile de relațiile cu presa din cadrul Parlamentului, Guvernului, CC nu au comentat această sesizare.

    Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în 1 decembrie hotărârea prin care a prelungit starea de urgență pentru încă 60 de zile, mai exact, până pe 6 februarie 2023. Astfel, Republica Moldova se află în stare de urgență perpetuă, începând cu data de 24 februarie 2022.

    partidulsor.md

    Facebook

    POLITICA

    „Vom lupta până la capăt, până când vom elibera Moldova de impostorii de la guvernare și vom construi o țară bogată pentru fiecare cetățean....

    POLITICA

    Președintele partidului de guvernământ, speaker-ul Igor Grosu, face presiuni asupra procurorilor și asupra judecătorilor Curții Constituționale? În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la „Jurnal...

    POLITICA

    Marina Tauber, deputat al fracțiunii „ȘOR”, va depune o sesizare pentru a cere informații ce au căutat cetățeni străini, cu mască pe față, care...

    POLITICA

    În cazul în care judecătorii Curții Constituționale vor considera acceptabile modificările aprobate de majoritatea parlamentară a PAS și care prevăd înlocuirea în toate actele,...

    Copyright © 2021