Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Harunjen susține că, Munteanu ocupă ilegal funcția de Procuror general interimar

    Fostul șef al Procuraturii generale, Eduard Harunjen, afirmă într-un mesaj expediat pentru presă, că “Ion Munteanu, Procuror general interimar, nu mai este în drept să ocupe funcția dată”.

    „La data de 10 noiembrie curent, i-am adresat domnului Ion Munteanu un demers prin care l-am informat despre cererea prealabilă, depusă de mine în adresa Președinției Republicii Moldova cu privire la suspendarea și anularea Decretului Președintelui RM nr.1208 din 11 iulie 2019 privind eliberarea subsemnatului din funcția de Procuror General. În asemenea circumstanțe, potrivit prevederilor art. 171 alin. (5) din Codul administrativ, efectele de drept ale decretului nominalizat se suspendă până la soluționarea definitivă a cazului, adică cu repunerea subsemnatului în funcția de Procuror General din data de 10 noiembrie 2022. În aceste condiții, ocuparea în continuare a funcției de Procuror General interimar de către domnul Ion Munteanu devine neîntemeiată și ilegală, iar orice act administrativ, semnat de către acesta, este pasibil de nulitate absolută”, susține Eduard Harunjen.

    Amintim că, acum o zi, Eduard Harunjen a solicitat președintelui țării Maia Sandu să anuleze decretul din iulie 2019 prin care a fost destituit din funcția de procuror general al Republicii Moldova. El consideră că a fost demis ilegal.

    Remarcăm faptul că Procuratura Generală confirmă că la 10 noiembrie 2022, instituția a primit o contestație din partea lui Eduard Harunjen cu privire la restabilirea sa în funcție.

    În momentul scrierii acestei știri, Ion Munteanu nicidecum nu a comentat declarațiile lui Eduard Harunjen.

    omniapres.md

    Click to comment

    Leave a Reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Facebook

    Noutăţi

    Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a comentat declarațiile Ministrul Afacerilor de Externe, Nicu Popescu, precum că Republica Moldova și-a încetat participarea la lucrările Comunității...

    Noutăţi

    Consilierul Maiei Sandu pe domeniul Securitate și șeful CSS Dorin Recean, era cercetat penal, atunci când era numit în funcție, la Președinție. O declarație...

    Noutăţi

    Mai mulți jurnaliști din România au criticat îndemnul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu ca românii să economisească energia electrică pentru ca „această cantitate economisită...

    Noutăţi

    „Scopul principal al reîntoarcerii Marinei Tauber în arest la domiciliu este de a o îndepărta de la proteste. Acesta este scopul principal. Și declar...

    Copyright © 2021