Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Guvernul va face tot posibilul pentru construcția sistemelor de apă și canalizare în localitățile țării, spune Chicu

    Guvernul va face tot posibilul pentru construcția sistemelor de apă și canalizare în localitățile țării. Subiectul a fost discutat, la Guvern, la o ședință convocată de premier cu primarii din raionul Nisporeni. Întrevederea are loc în urma unei vizite de lucru pe care șeful Guvernului a efectuat-o săptămâna trecută în acest raion și unde a identificat o serie de probleme legate de apeduct, canalizare și gazificare.

    ”Nu mai trăim în realitățile de acum 30 de ani când era firesc să mergi la fântână după apă. Vom face tot posibilul pentru asigurarea cetățenilor cu apă potabilă. Sunt optimist în privința capacității de atragere a investițiilor de la partenerii de dezvoltare. Dacă nu investim banii necesari pentru finalizarea proiectelor, atunci vom pierde și proiectele care au demarat deja”, a spus premierul.

    Stația de epurare din Nisporeni are o capacitate dublă decât este utilizată la moment. Pentru a valorifica potențialul, mai este nevoie de o investiție de 1,9 milioane de euro, astfel ca să fie asigurată cu servicii o parte mai mare din populație.

    Primarul satului Bălăureşti a vorbit despre proiectul unei stații de epurare din localitate, de care ar urma să beneficieze școala și grădinița, iar primarul din Marinici a propus spre finalizare proiectul de construcție a unui apeduct de unde s-ar aproviziona 180 de gospodării, dar și mai multe obiective sociale.

    Un alt proiect în derulare vizează aprovizionarea cu apă a 13 localități din regiune – 10 din raionul Nisporeni și 3 din raionul Ungheni. Proiectul costă peste 51 de milioane de lei.

    Responsabilii de la Guvern au recomandat reprezentanților autorităților locale să prezinte proiectele tehnice și actele de executare la Fondul Ecologic Național pentru a fi examinate și identificate resurse financiare necesare pentru finalizarea lor.

    Premierul Ion Chicu a indicat ca aceste documente să fie examinate în regim prioritar.

    ”Apa este o problemă majoră pentru Republica Moldova. Aici nu vorbim de cheltuieli de confort. Noi vorbim de necesitățile elementare pentru cetățeni. Sunt mai multe probleme în zonele rurale ale țării, dar apa și canalizarea este o prioritate. Guvernul va asigura o continuitate în vederea identificării și rezolvării problemelor cetățenilor”, a declarat Ion Chicu.

    gov.md

    Facebook

    ECONOMIE

    Ion Chicu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova, E.S., Anatolii Kalinin. Oficialii au discutat despre...

    SOCIAL

    Municipiul Bălți este condus, de aproape două luni, de adjunctul primarului. Edilul-șef, Renato Usatîi, încă nu a revenit la locul de muncă, deși concediul...

    POLITICA

    Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut marți o întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei în țara noastră, Marko Shevcenko, a relatat pentru MOLDPRES Direcția...

    ECONOMIE

    Deficitul bugetar în 2020 ar putea fi de 10 miliarde de lei, față de 17 miliarde de lei, cât a fost prognozat anterior. Anunțul...

    Copyright © 2020