Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Guvernul PAS a majorat termenul în care cetățenii pot obține accesul la informații

    Guvernul Gavrilița a majorat termenul în care cetățenii pot obține accesul la informații. În cadrul ședinței de Guvern din 4 mai, cabinetul de miniștri a aprobat un șir de modificări la Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație. Astfel, dacă până în prezent în lege era stipulat că „Informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile”, după modificările operate de Guvern, „informațiile și documentele solicitate vor fi puse la dispoziția solicitantului în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii”, adică nu mai devreme.

    O altă modificare introdusă de PAS prevede că termenul de 15 zile „poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile de către conducătorul instituției publice”, iar în prezent legea prevede că „termenul de furnizare a informaţiei, documentului poate fi prelungit cu 5 zile”.

    Anterior, legea obliga funcționarul public să anunțe solicitantul despre prelungirea termenului de acordare a informațiilor cu 5 zile înainte de expirarea termenului inițial. Acum această perioadă s-a redus la 3 zile.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Facebook.com

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Noutăţi

    Guvernul Gavrilița a respins inițiativa deputaților PSRM care prevede alocarea unei indemnizații lunare de 100 de lei pentru unele categorii de cetățeni socialmente vulnerabili....

    POLITICA

    Nejustificat, irelevant și cu impact asupra bugetului de stat. Acesta este răspunsul Guvernului dat inițiativei PSRM cu privire la instituirea, până la 31 decembrie,...

    POLITICA

    Guvernul PAS ascunde informațiile despre banii primiți de la partenerii străini. Acuzațiile vin din partea vicepreședintelui Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea. Socialistul...

    ECONOMIE

    Să-și cheltuie banii din economiile acumulate. Acesta este răspunsul premierului moldovean dat agricultorilor care s-au plâns că zeci de mii de hectare riscă să...

    Copyright © 2021