Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Guvernul Germaniei ridică restricțiile pentru persoanele care s-au vaccinat anti Covid

    Guvernul german a aprobat, marți, relaxarea restricțiilor anti-pandemice pentru persoanele vaccinate cu ambele doze sau care au trecut prin infecția Covid și s-au recuperat. Anunțul a fost făcut de ministra justiției, Christine Lambrecht, relatează Reuters.

    Lambrecht a spus că restricțiile, impuse pentru a limita numărul de infectări și a preveni suprasolicitarea sistemului sanitar, trebuie să fie relaxate acolo unde nu mai sunt justificate.

    „Dacă riscul de transmitere a virusului s-a redus semnificativ pentru persoanele vaccinate cu schema completă și cele care au trecut deja prin boală, atunci acest fapt trebuie să se reflecte în noile măsuri. Acum implementăm aceste relaxări”, a spus Lambrecht.

    În jur de 8% din populația Germaniei a fost vaccinată deja cu două doze, iar peste 28% au fost imunizați cu prima doză. Ritmul vaccinărilor s-a accelerat în ultima perioadă, iar numărul de infectări s-a redus, iar guvernul plănuiește acum să ridice din restricțiile în vigoare încă de anul trecut.

    Pe baza acestor noi relaxări, persoanele vaccinate complet împotriva Covid și cele care s-au recuperat după boală nu vor mai trebui să prezinte test negativ pentru a merge la cumpărături, la frizer sau în zone turistice. De asemenea, măsura restricțiilor pe timp de noapte nu se va mai aplica pentru ei și vor putea să desfășoare întâlniri în privat cu număr mai mare de persoane.

    Pe de altă parte, persoanele vaccinate trebuie să poarte în continuare masca de protecție și să respecte normele de distanțare.

    Relaxarea restricțiilor pentru persoane vaccinate a reprezentat o problemă spinoasă, în contextul în care există temeri că aceste măsuri ar putea să accentueze tensiunile sociale, mai ales pentru cei care își doresc dar nu au avut posibilitatea să se vaccineze.

    Alții spun, însă, că aceste măsuri ar putea să reprezinte un stimulent pentru oameni să se vaccineze. Conform unui sondaj realizat recent de Institutul Robert Koch, în jur de 72% dintre germani vor să se vaccineze anti-Covid.

    digi24.ro

    TOP 24 de ore

    Facebook

    LUMEA

    Ploile torenţiale şi inundaţiile au afectat joi mai multe ţări europene, printre care şi Germania, unde inundaţiile au provocat o catastrofă fără precedent în...

    LUMEA

    Cel puțin 21 persoane au murit și zeci au fost date dispărute joi, după ploile puternice din vestul Germaniei din cauza cărora s-au revărsat...

    LUMEA

    Grecia va avea restaurante, baruri, centre comerciale şi culturale libere de coronavirus, exclusiv pentru persoanele vaccinate şi, în plus, va obliga anumite grupuri, precum...

    LUMEA

    Germania se confruntă cu primul val de caniculă din acest an. Se anunță un weekend care ar putea doborî recorduri în această țară, unde...

    Copyright © 2021