Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Grecia: A doua zi de caniculă, cu temperaturi de până la 44 grade Celsius

    După 10 zile marcate de un val de căldură sufocantă, temperaturile din Grecia vor urca şi mai mult în cursul zilei de joi şi vor ajunge până la valoarea de 44 de grade Celsius în anumite regiuni din această ţară, a anunţat Observatorul Meteorologic din Atena, citat de AFP.

    Cele mai ridicate temperaturi vor fi înregistrate în Grecia continentală, în centrul ţării, potrivit serviciilor elene de meteorologie.

    Primăria din Atena a pus la dispoziţia persoanelor din categoriile considerate cele mai vulnerabile, în special pentru oamenii fără adăpost, mai multe săli comune pe timpul zilei echipate cu sisteme de climatizare.

    Acropola din Atena, unul dintre cele mai vizitate situri turistice din ţară, va fi închisă joi între orele locale 13:00 şi 17:00 din cauza valului de căldură cu care se confruntă capitala elenă, au anunţat directorii sitului.

    Protecţia Civilă din Grecia a lansat apeluri la vigilenţă pe parcursul întregii săptămâni, în special pentru persoanele vârstnice şi copii, care trebuie să se hidrateze cu regularitate şi să evite expunerea la soare. Aceeaşi instituţie a avertizat şi în privinţa „riscului sporit de incendii în mai multe regiuni” şi a precizat că echipaje de pompieri au fost mobilizate în întreaga ţară.

    Grecia se confruntă cu regularitate cu perioade de caniculă şi incendii de vegetaţie în timpul verii.

    În iulie 1987, aproape 1.500 de persoane au murit în urma uneia dintre cele mai grave canicule din istoria Greciei.

    Termometrele au indicat atunci valoarea de 43 de grade Celsius la Atena mai multe zile la rând, dar în acea perioadă locuinţele erau mai puţin echipate cu aparate de aer condiţionat.

    Agerpres.ro 

    SOCIAL

    Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat, în perioada 16-19 august, pe întreg teritoriul ţării, Cod Galben de caniculă.

    SOCIAL

    59 de focare de ardere au fost stinse în primele ore de pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/ detașați în Grecia. Angajații...

    LUMEA

    În Grecia, de mai bine de două săptămâni, fiecare zi este la fel cu precedenta. Caniculă, vânt puternic și incendii scăpate de sub control....

    LUMEA

    Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit duminică după-amiază în timpul unei operaţiuni în insula Zakynthos din Grecia, dar pilotul a supraviețuit, se simte...

    Copyright © 2021